Facebook îi poate face pe utilizatori să bea sau să-și dorească un pahar cu alcool

Publicat: 11 02. 2015, 17:24

Studiul ridică întrebări serioase referitor la consumul de alcool în rândul tinerilor sub vârsta legală, potrivit dailymail.co.uk.

În cadrul studiului realizat de Michigan State University, peste 400 de participanți au fost întrebați în legătură cu sentimentele pe care le percep la cei din jur și pe care le au la rândul lor privind mesajele despre alcool publicate pe Facebook.

„Am descoperit că oamenii care devin foarte interesați de un mesaj despre alcool, încât vor să facă ceva legat de acel mesaj, cum ar fi să apese butonul «like», să distribuie mesajul sau să comenteze, au mai mari șanse să se gândească și să își dorească să consume alcool”, a declarat Saleem Alhabash, care a condus cercetarea.

Studiul are o serie de implicații serioase, mai ales în ceea ce privește prezentarea consumului de alcool în rândul tinerilor sub 21 de ani (în Statele Unite ale Americii, consumul de alcool este interzis persoanelor sub 21 de ani), potrivit cercetătorului.

„Conținutul digital despre alcool este prezent peste tot”, a spus Alhabash. „Consumatorii sub vârsta legală vor vedea aceste anunțuri, se vor gândi că sunt rebeli și interesanți și vor distribui mesajul respectiv. Interacționează cu mesajul despre alcool și se gândesc la consumul de alcool”, a precizat cercetătorul.

Participanților la studiu li s-au arătat trei pagini de Facebook – una care conținea un mesaj publicitar afișat alături de un conținut care promova consumul de alcool, alta care conținea un alt mesaj însoțit de un conținut care promova o campanie socială împotriva consumului de alcool, iar alta – un mesaj care era însoțit de un conținut neutru, cum ar fi un anunț publicitar pentru o bancă.

Cercetătorii au descoperit că participanții care erau interesați în a aprecia (like), a distribui sau a comenta la mesajele de promovare a consumului de alcool prezentau cea mai mare intenție de a consuma alcool. Intenția era și mai mare când mesajul publicitar avea deja un mare număr de aprecieri și comentarii de la alți utilizatpri ai rețelei sociale.

De asemenea, cercetătorii au descoperit că atunci când mesajul de pe Facebook era însoțit de un conținut împotriva consumului de alcool, utilizatorul era mai predispus să ia în considerare consumul de alcool.

Cercetătorii au precizat că intenția este considerată cel mai bun indiciu referitor la probabilitatea unei acțiuni.