Facturi mai mici la Cluj, după rebranșarea la sistemul de termoficare. „Suntem foarte mulțumiți, s-au diminuat costurile”

Publicat: 28 06. 2014, 17:41
Actualizat: 03 09. 2019, 04:58

Peste 100 de familii din Cluj-Napoca au reușit să-și reducă cu până la 50% facturile, după ce au renunțat la centralele pe gaz și s-au rebranșat la sistemul de termoficare, relatează citynews.ro.

Ioan Cătană, președintele asociației de locatari, a explicat că decizia revenirii la sistemul centralizat de termoficare a fost luată la finele anului trecut: „Am avut centrale pe scară, timp de 12 ani, care sunt mai performante decât cele individuale, și pentru că s-au distrus boilerele din cauza ruginii, am căutat o ofertă – ar fi costat 15,000 de euro pentru cele trei scări”, a povestit acesta.

„Așa că am trecut din nou la sistemul centralizat de la Termoficare. Am constatat că suntem mult mai avantajați. După ce am făcut izolația blocului, am redus cu 50% cheltuielile la fiecare scară, iar după ce am făcut și rebranșarea, am făcut o economie de 30%”, a adăugat Cătană.

Astfel, dacă în decembrie 2012 – ianuarie 2013, costurile cu încălzirea pentru cele trei scări de bloc au fost de 15.885 de lei, în noiembrie 2013, după rebranșare, acestea s-au ridicat la 6.800 lei, deci mai puțin de jumătate.

„Suntem foarte muțumiți, s-au diminuat costurile. Plăteam și 300 de lei, acum în jur de 200 de lei, cu toate cheltuielile”, a povestit o locatară.

„Acest bloc a fost rebranșat la centrala termică 4 Grigorescu, o centrală modernizată, cu cazane noi, care permite furnizarea energiei termice la randamente ridicate”, a declarat Dan Cupșa, director tehnic al Regiei Autonome de Termoficare (RAT) Cluj.

„Nu mai au bătaie de cap cu centrala termică, și beneficiază de tariful stabilit de Consiliul Local, de 165 lei/gigacalorie. Valoarea facturilor pentru căldură și apă caldă s-a diminuat în medie cu 25%”, a mai spus el.

În acest moment, doar 9 familii din cele 112 din bloc au ales să nu se rebranșeze.