Familia Clooney, „un coșmar” pentru noii vecini din Marea Britanie

Publicat: 30 06. 2015, 16:38
Actualizat: 04 08. 2015, 13:08

This browser does not support the video element.

Actorul american și soția lui ar trebui să se mute în acea reședință la sfârșitul lunii iulie, însă au aflat că nu sunt bineveniți în localitate, întrucât viitorii lor vecini îi detestă deja, din cauza zgomotului asurzitor generat de operațiunile de renovare.

Reședința, evaluată la 10 milioane de lire sterline (14 milioane euro), este în prezent „invadată” de basculante, excavatoare, toalete portabile și schele de mari dimensiuni, precizează tabloidul The Mirror.

Printre modificările pe care soții Clooney vor să le aducă acelei case somptuoase se află construirea unui hangar pentru bărci, conectat la un punct de acostare privat, a unei case pe malul lacului, dar și a unui cinematograf privat cu 12 locuri.

Unul dintre localnicii nemulțumiți a declarat pentru The Sun: „Jumătate dintre localnici apreciază ideea că vor avea o vedetă în oraș, în timp ce cealaltă jumătate crede că George este cel mai rău vecin pe care îl poți avea. Construcțiile durează deja de câteva luni și vom avea noroc dacă ele vor fi finalizate înainte de sfârșitul anului”.

George Clooney și Amal Alamuddin s-au căsătorit în septembrie 2014, într-o ceremonie fastuoasă, organizată la Veneția, în Italia, la care au participat mai multe celebrități din industria de divertisment, precum actorul Matt Damon și rockerul Bono.

Unul dintre cei mai cunoscuți actori americani la nivel mondial, George Clooney a câștigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din „Syriana”, și un altul pentru cel mai bun film, ca producător al peliculei „Argo”. Pe lângă implicarea majoră în industria cinematografică, Clooney s-a dedicat și unor cauze umanitare, cum este războiul civil din Darfur, Sudan.