Femeile dorm mai mult decât bărbații. Ce arată un studiu global despre obiceiurile de somn

Publicat: 10 05. 2016, 11:23
Actualizat: 31 10. 2016, 20:08

Acesta susține că olandezii dorm cel mai mult, în timp ce japonezii și locuitorii din Singapore cel mai puțin. De asemenea, femeile au tendința de a dormi mai mult decât bărbații, arată cercetarea realizată în 100 de țări de pe Glob.

Publicat în revista Science Avansuri, a avut la bază datele obținute prin intermediul unei aplicații de telefon care folosește informații despre felul în care dorm oamenii pentru a ajuta oamenii să evite problemele cauzate de diferența de fus orar, scrie The Independent.

O altă constatare a fost că oamenii au tendința de a merge la culcare din motive sociale, fiind treziți dimineață de ceasul intern al organismului. Așadar, persoanele care stau treze până târziu crezând că pot dormi mult mai mult se înseală.

„Analizând datele se pare că societatea determină ora de culcare, iar ceasul intern al organismului ora de trezire”, a declarat Daniel Forger, unul dintre cercetători.

„În același timp am descoperit un puternic efect de trezire generat de ceasurile biologice ale utilizatorilor, nu doar de alarmele ceasului”, a declarat el.

Doctorul Forger și colega sa Olivia Walch au lansat aplicația „împotriva fusului orar” în urmă cu câțiva ani. Adceasta recomandă programe personalizate de somn, de expunere lumină și întuneric, iar pentru a le accesa este nevoie ca oamenii să detalieze de cât somn au avut parte și cât de mult au fost expuși la lumină.

Astfel, s-a constatat că femeile au tendința de a-și planifica un somn mai lung cu 30 de minute decât cel al bărbaților, ele mergând la culcare puțin mai devreme și trezindu-se puțin mai târziu. De asemenea, bărbații de vârstă mijlocie dorm cel mai puțin, adesea sub perioada recomandată, de 7-8 ore.

De asemenea și modul în care oamenii își petrec timpul liber influențează calitatea somnului. Cei care sunt expuși zilnic la lumina soarelui au tendința de a se pune la culcare mai devreme și a dormi mai mult decât cei care stau mai mult în lumină artificială.

Nu sunt suficiente șase ore de somn, susține Olivia Walch.

„Nu-ți trebuie multe zile de nesomn până să devii practic beat. Nesomnul conduce la aproximativ același efect”, susține ea.