Festivalul TIFF de la Cluj Napoca s-a deschis cu un film documentar despre Doina Cornea

Publicat: 26 05. 2018, 11:17

Președintele TIFF, Tudor Giurgiu, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca la ceremonia de deschidere a festivalului desfășurată în Piața Unirii, că TIFF-ul a crescut, devenind un festival mare, apreciat și iubit pe plan internațional.

„Trebuie să îl facem mai bun, nu mai mare. Avem la această ediție un număr de 227 de filme din 51 de țări. Avem, printre altele, retrospectiva Ingmar Bergman, avem filme care s-au turnat la Cluj, un regizor japonez a filmat un film horror și la Salina Turda, dar și o expoziție cu fotografii ale regizorului Lucian Pintilie”, a spus Giurgiu.

Acesta a anunțat că organizatorii festivalui s-au gândit să surprindă invitații cu un moment special, astfel că a fost proiectat un film documentar de scurt metraj, un omagiu adus uneia dintre cele mai mari personalități din istoria României și a Clujului, fosta disidentă Doina Cornea, care a decedat recent.

„Filmul > a fost realizat în anul 1993 în regia unui clujean, Marius Dumitru Șopterean”, a spus Tudor Giurgiu.

Filmul de deschidere al TIFF a fost „Foxtrot”, al regizorului israelian Samuel Maoz, care a fost prezent la eveniment. Pelicula este inspirată de conflictul israeliano-palestinian și spune povestea unei familii destrămate în urma dispariției tragice a fiului plecat la război. Filmul a fost distins cu Marele Premiu al Juriului la Festivalul Internațional de Film de la Veneția și a câștigat 8 trofee Ophir la ,,Oscarurile israeliene””.

Cineastul Samuel Maoz și-a câștigat renumele internațional încă de la debutul în lungmetraj cuLebanon (2009), care a fost prima producție israeliană premiată cu Leul de Aur la Veneția, filmul fiind prezentat un an mai târziu la TIFF, când Maoz s-a aflat pentru prima dată la Cluj ca membru al juriului internațional.

La deschidere au participat peste 3.000 de persoane, printre care și ambasadorul Israelului, Tamar Samash, primarul Emil Boc, dar și membrii juriului competiției TIFF.

TIFF se desfășoară la Cluj-Napoca în perioada 25 mai – 3 iunie.