Filme de Corneliu Porumboiu și Valentin Hotea, la Festivalul de la Locarno

Publicat: 18 07. 2013, 13:08
Actualizat: 21 03. 2019, 10:07

Cel mai nou lungmetraj al lui Corneliu Porumboiu, „Când se lasă seara peste București”, a fost selectat în competiția internațională a Festivalului de la Locarno (7 – 17 august), acestuia alăturându-i-se „Roxanne”, de Valentin Hotea, în secțiunea „Cineasti del presente”, arată site-ul evenimentului.

Filmul lui Corneliu Porumboiu, cu titlul întreg „Când se lasă seara peste București sau metabolism”, îi prezintă în distribuție pe Bogdan Dumitrache, Diana Avrămuț, Mihaela Sîrbu și Alexandru Papadopol și va rula în premieră mondială la Festivalul de la Locarno. Pelicula spune povestea unui regizor care încearcă să își realizeze propriul film.

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanți regizori din noua cinematografie românească, alături de nume precum Cristi Puiu, Cristian Mungiu și Radu Muntean. A luat premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?”, o comedie despre cum a fost trăită revoluția din 1989 într-un oraș de provincie. S-a întors la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, în 2009, cu „Polițist, adjectiv”. Filmul a primit premiul FIPRESCI și premiul juriului secțiunii Un Certain Regard.

„Roxanne” spune povestea lui Tavi Ionescu, de 38 de ani, căruia încă îi place să copilărească. El își împarte viața între grafica pe calculator, o mamă bolnavă și Oana, care încă speră ca el să se implice în relația lor. Pentru Tavi, totul se va complica însă din ziua în care se hotărăște să-și ceară dosarul de la Securitate.

Din distribuția filmului fac parte actorii Șerban Pavlu, Diana Dumbravă, Mihai Călin, Valeria Seciu, Corina Moise. Scenariul filmului este scris de Ileana Muntean și Valentin Hotea, iar imaginea poartă semnătura lui Alexandru Sterian.

Secțiunea „Cineasti del presente” din cadrul Festivalului Internațional de Film de la Locarno este dedicată regizorilor aflați la primul sau al doilea lungmetraj.

Valentin Hotea a absolvit regia de film la UNATC București în 1995 și a regizat mai multe scurtmetraje, printre care „Unde mergi tu, mielule?”, „Și ce dacă?”, „Meditația”, și două documentare – „D’ale Bucureștilor” și „Lucy Castle-Hotea”.

„Roxanne” este o producție Hi Film în coproducție cu Abis Studio și Cor Leonis Films, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Pelicula va fi lansată în această toamnă în România și va fi distribuită de Parada Film.

În secțiunea „Pardi di Domani”, dedicată cineaștilor în curs de ascensiune, au fost selectate scurtmetrajele „Plimbare”, de Mihaela Popescu, și „Șase pești mari”, de Ștefan Constantinescu (producție Suedia). „Șase pești mari” este cea mai nouă producție semnată de Ștefan Constantinescu, filmată integral în România la sfârșitul anului trecut și la care compania română Hi Film a fost producător asociat. Din distribuție fac parte Vera Vitali, Mattias Brunn și actorii români Gheorghe Ifrim și Lucian Ifrim.