Florin Zamfirescu: „Artiștii nu numai că produc opere de artă, ci și bani”

Publicat: 23 09. 2013, 13:10
Actualizat: 03 09. 2019, 02:57

Invitat în platoul unei emisiuni de televiziune, actorul Florin Zamfirescu a atacat-o dur pe Monica Tatoiu.

„E faimoasă prin inepțiile pe care le spune la TV”, a spus artistul în vârstă de 64 de ani, făcând referire la faptul că aceasta ar fi sugerat recent că actorii „nu produc” nimic.

 

„Artiștii nu numai că produc opere de artă, ci și bani. Nu știți cât produce un serial de la o televiziune, care e dat în șapte țări în afară… Se produc bani serioși”, a explicat Florin Zamfirescu.

„Noi trăim într-o țară în care cel care nu fură e prost. Și proști sunt actorii sau artiștii”, a conchis acesta.