FOTO. Anunțul inedit postat de un neamț pe un site din România. „Nu stau prost cu banii”

Publicat: 24 07. 2013, 15:11
Actualizat: 14 08. 2019, 04:05

Un om de afaceri german a publicat un anunț inedit pe site-ul unui ziar din România. Bărbatul caută „însoțitoare” pentru „o călătorie de lux pe ruta Cluj-Napoca – Milano – Lugano – Munchen – Berlin – Praga – Budapesta – Cluj-Napoca”, relatază presa locală.

Contactat telefonic de un reporter sub acoperire, germanul a explicat că este dispus să suporte toate costurile pentru vacanța respectivă.

„Nu stau prost cu banii”, a spus el, precizând totodată că gestul pe care îl face nu obligă partenera la nimic.

„Fac o călătorie atât de lungă, cu mașina de lux, atâtea ore pe Autobahn, la hoteluri… Mie nu îmi place să stau singur. Cel mai important lucru este să mă însoțiți. (…) Vom dormi în aceeași cameră, dar restul, la ce vă gândiți dvs, e o chestiune la decizia fiecăruia”, a explicat germanul.

De asemenea, omul de afaceri a arătat că nu este important aspectul fizic al fetei care-l va însoți în călătioria lui și chiar a arătat că poate oferi un avans înainte de plecare, pentru ca partenera lui să-și poate cumpăra cele necesare.

„În principiu, nu contează aspectul fizic, dar va trebui să aveți și costum de baie pentru că vom merge la spa-uri, la hoteluri cu bazine. Să veniți cu mine peste tot, tot timpul”, a conchis el.