Fotografia care a emoționat America. Ce gest a făcut un polițist din Alabama, după un accident rutier grav

Publicat: 07 10. 2015, 15:10

Adjunctul șerifului a ajuns la locul accidentului, petrecut marți în Leeds, Alabama, și a verificat dacă există victime. Patru persoane au fost accidentate, după coliziunea dintre o ambulanță, un camion și alte trei mașini, scrie Daily Mail.

Polițistul Ric Lindley a verificat toate mașinile accidentate de pe autostrada I-20 și a observat un bebeluș pe bancheta din spate a uneia din ele. Fără să stea pe gânduri, omul legii a preluat copilul și l-a legănat, pentru a-l calma.

Un coleg de serviciu a fotografiat scena emoționantă și a publicat imaginea pe Facebook. Fotografia a fost distribuită de peste 14.000 de ori și numeroși utilizatori laudă gestul polițistului Lindley, care nu s-a lăsat descumpănit într-o asemenea situație.

Bebelușul și mama sa nu au fost răniți în urma accidentului, dar au tras o sperietură zdravănă. „Era speriată de toate zgomotele din jurul său – este de înțeles – dar s-a calmat…a fost calmă. A zâmbit. Uneori, putem fi duri, situația ne-o impune. Alteori, nu sunt mașinării sau calculatoare, avem sentimente. Suntem ființe umane. Încercăm să ne purtăm cu oamenii așa cum ne-am dori să se poarte altcineva cu copiii, soțiile sau părinții noștri”, a declarat polițistul-erou din Alabama.