Gafă incredibilă la Oscar 2017: cel mai important trofeu a fost înmânat greșit unui alt film

Publicat: 27 02. 2017, 07:59

Cel mai important premiu al galei, premiul pentru Cel mai bun film, a fost înmânat, printr-o inexplicabilă eroare a prezentatorului, actorul Warren Beatty, peliculei „La La Land” (regia Damien Chazelle). Peste câteva minute, eroarea a fost corectată și trofeul a fost atribuit adevăratului câștigător: filmul „Moonlight”, în regia lui Barry Jenkins.

Cea de-a 89-a gală de decernare a premiilor Oscar, prezentată de Jimmy Kimmel, s-a desfășurat la Dolby Theatre din Los Angeles, a fost transmisă în direct de postul american ABC și difuzată în peste 225 de țări și teritorii din întreaga lume.