GALERIE FOTO. Copilele mirese, drama prin care trec milioane de minore

Publicat: 13 10. 2012, 11:22
Actualizat: 01 08. 2014, 18:56

Fenomenul fetelor obligate de mici să se mărite cu bărbați mult mai în vârstă decât ele a luat amploare, iar Națiunile Unite au decis să sublinieze această problemă odată cu Ziua Internațională a Fetelor, informează Daily Mail.

Astfel, jurnalista Stephanie Sinclair a realizat, în colaborare cu National Geographic, o serie de fotografii care să surprindă tristețea din ochii fetelor atunci când sunt date unor bărbați care le pot fi tați sau chiar bunici.

Spre exemplu, Ghulam, în vârstă de 11 ani, a fost măritată cu un bărbat de 40 de ani. Din păcate, ea nu este decât un exemplu din zecile de milioane de fete care sunt târâte în astfel de căsătorii aranjate de părinții lor. În Afganistan, această situație este prezentă la aproximativ 57% dintre fete, majoritatea având sub 16 ani.

Fenomenul are loc mai ales în statele sărace sau în curs de dezvoltare, unde condițiile de trai sunt precare, iar măritarea fetelor cât mai timpuriu este modalitatea familiei de a scăpa de încă o gură de hrănit. De multe ori, ca să scape de aranjamentele părinților, multe fete fug de acasă și apelează la prostituție.

Potrivit statisticilor, situația se va înrăutăți dacă organizațiile internaționale nu vor lua măsuri. Astfel, se preconizează că, în următoarele decade, peste 100 de milioane de fete vor mai fi supuse căsătoriilor aranjate înainte să împlinească 18 ani.