Google avertizează că numărul tentativelor de cenzură ale guvernelor a crescut alarmant

Publicat: 18 06. 2012, 16:50
Actualizat: 18 06. 2012, 16:50

Tentativele guvernelor de a cenzura informațiile care circulă pe internet s-au înmulțit alarmant în ultimele șase luni, avertizează gigantul IT Google, potrivit The Telegraph.

Google a publicat un nou raport de transparență, document întocmit de companie de două ori pe an, în care își exprimă îngrijorarea privind creșterea numărului de cereri pentru îndepărtarea unor materiale cu conținut politic. Mare parte dintre aceste solicitări au fost făcute de către guverne vest-europene, „democrații care nu sunt asociate cu o politică de cenzură”, se arată în raport.

Autoritățile de reglementare din Spania au depus 270 de solicitări pentru ștergerea unor link-uri către bloguri și articole de presă în care erau criticate persoane publice. Google le-a respins cererile.

În Polonia, autoritățile au cerut înlăturarea unor link-uri către materiale critice la adresa unei agenții guvernamentale pentru dezvoltarea întreprinderilor, însă Google nu s-a conformat.

Autoritățile din Marea Britanie au cerut înlăturarea a cinci conturi de YouTube pentru că ar fi promovat terorismul, cerere respectată de compania americană.

La nivel mondial, Google a fost de acord cu ștergerea a 65% dintre link-urile raportate de autoritățile publice.