Indila va susține două concerte la București

Publicat: 27 10. 2014, 11:55

Potrivit organizatorilor concertului, Indila este așteptată de români din toată țara cu entuziasm și nerăbdare, iar biletele pentru concertul artistei franceze, anunțat pe 7 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului, se apropie de epuizare. Cererile fanilor, care continuă să crească de la o zi la alta, i-au convins pe organizatori să facă toate demersurile necesare pentru punerea în scenă a celui de-al doilea concert, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Indila a acceptat să mai susțină o reprezentație în aceeași zi. În același timp, și-a manifestat dorința de a le transmite admiratorilor săi mesajul său de mulțumire și prețuire, potrivit organizatorii concertului de la București.

Astfel, pe lângă concertul anunțat inițial la ora 19.00, Indila va susține încă un concert pe scena Sălii Palatului, de la ora 16.00.

 

 

Biletele pentru concertul pe care Indila îl va susține de la ora 16.00 au fost puse în vânzare în rețeaua Vreau Bilet, la standul din Unirea Shopping Center, Librăria Eminescu, la Sala Palatului, dar și online, pe www.eventim.ro și www.vreaubilet.ro. Prețurile biletelor sunt cuprinse între 120 de lei și 320 de lei.

Admiratorii artistei care vor alege concertul de la ora 16.00 beneficiază, până pe 10 noiembrie, de o reducere de 30% la achiziționarea biletelor din rețeaua Vreau Bilet – de la standul din Unirea Shopping, Sala Palatului, Librăria Eminescu, precum și online, prin www.vreaubilet.ro.

Despre Indila, considerată o nouă revelație a muzicii internaționale, „se spune că are o voce divină, care îți rămâne în minte”.

Indila (Adila Sedraïa) s-a născut pe 26 iunie 1984, în Paris. La vârsta de 7 ani, a început să scrie primele sale poezii. Tatăl ei este algerian, iar mama sa provine din India. Din anul 2007 este căsătorita cu Pascal Boniani Koeu, cunoscut sub numele de Skalp sau Skalpovich. Soțul Indilei este unul dintre cei mai apreciați producători muzicali și compozitori din Franța.

După ce a colaborat cu rapperi cunoscuți din Franța, ca Soprano, Rohff și Youssoupha, Indila, în vârstă de 30 de ani, a revenit pe piață cu primul său single, „Derniere Danse”. Primul ei album, „Mini World”, lansat în luna februarie, a obținut deja un disc de platină. Piesa a luat cu asalt toate topurile și playlist-urile radiourilor, clipul de pe contul oficial de YouTube al artistei a depășit 122 de milioane de vizualizări, iar cea mai recentă piesa, „S.O.S”, se bucură de același succes. Artista cântă în limbile engleză, franceză și indiană. Sursele sale de inspirație sunt artiști precum Michael Jackson, Jacques Brel, Ismael Lo și Lata Mangeshkar.

În deschiderea concertului de la Sala Palatului, Delia Matache va susține un recital special.