Insectele folosesc camuflajul de peste 100 de milioane de ani

Publicat: 29 06. 2016, 11:48
Actualizat: 21 03. 2019, 20:07

O echipă internațională de cercetători, cu participanți de la Universitatea din Bonn, a început investigarea acestui tip de camuflaj. Tipul de ,,costume”” de camuflare le-a permis cecetătorilor să afle detalii despre mediul înconjurator din acea vreme, scrie Descoperă.

Larva din specia muștelor de voal poate ataca un pseudoscorpion, folosindu-și fălcile puternice extrage tot lichidul din prada sa. Larva își așează rămășițele prăzii pe spate, astfel forma larvei nu mai poate fi recunoscută de viitorii prădători.

,,Cu această deghizare, larva muștei de voal pretinde că este cu totul altcineva, folosind bucăți din prada sa preia chiar și mirosul pseudoscorpionului””, a explicat profesorul doctor Jes Rust, de la Institutul Steinmann din cadrul Universității din Bonn.

Scena care face parte din Cretacic este înregistrată ca o,, imagine”” într-o bucată de chihlimbar. Cercetătoarea Bo Wang, de la Laboratorul de Paleobiologie și Stratigrafie din Nanjing (China) a lucrat împreună cu cercetători din China, Statele Unite ale Americii, Franța și Marea Britanie, pentru a examina peste 35 de insecte conservate în chihlimbar.

În interiorul acestora, s-au regăsit urme de cereale, nisip, bucăți de plante, fibre de lemn, praf, chiar și cochiliile neînsuflețite ale victimelor. Exemplarele de chihlimbar au fost prelevate din Myanmar, Franța și Liban.

Dovezile că insectele ar fi folosit camuflajul încă din antichitate sunt foarte rare, potrivit Descoperă.

Doctorul Torsten Wappier, de la Institutul Steinmann din cadrul Universității din Bonn, afirmă că ,,acest tip de fosile sunt foarte rare, astfel este foarte greu să decoperim cum era viața acum 100 de ani””.

Unele larve au dezvoltat un fel de ,,armură”” construită din granule de nisip, probabil pentru a se proteja de mușcăturile de păianjen. Pentru a se camufla cât mai bine, și-au adaptat până și membrele pentru acest proces. Larvele aveau posibilitatea să-și răsucească picioarele la 180 de grade pentru a putea transporta granulele de nisip în spate. Altele se camuflau în rezuuduri de plante, pentru a deveni una cu mediul înconjurător, astfel fiind aproape nedetectabile pentru prădători.

,,Este foarte surprinzător cât de devreme au evoluat aceste insecte, dezvoltând un comportament atât de complex. Larvele trebuiau să caute un material de camuflat potrivit pentru ca mai apoi să se acopere cu el””, a afirmat Bo Wang, în timpul unei vizite la Universitatea din Bonn.

Căi diferite pentru o camuflare perfectă

Cercetătorii au analizat comportamentul insectelor, fapt ce prezintă că și-au dezvoltat astfel de strategii independent de alte specii.

,,Aparent, camuflajul oferă multe avantaje pentru cel care îl utilizează, fapt pentru care a fost reinventat de-a lungul evoluției”’, a afirmat profesorul Rust.

În zilele noastre există nenumărate specii care folosesc camuflajul, utilizând granule de nisip, precum larvelele trihoptere.

Conform exemplarelor din chihlimbar pe care le-au analizat, cercetătorii au putut trage concluzii cu privire la mediul înconjurător din acele timpuri. Unul dintre strămoșii furnicii-leu folosea bucăți minuscule de ferigă pentru camuflaj.

,,Sunt anumite specii de ferigă care au fost primele plante recolonizate în urma incendiilor””, a explicat doctorul Wappler.

Probabil în Cretacic a avut loc un incendiu natural, care a distrus copacii și a stimulat producerea rășinei. În acest mod, larvele ,,costumate”” au fost prinse în rășina pomilor, rămânând conservate până în zilele noastre.

Sursa: Descoperă