Interpreta hitului „My All” a primit un colier din diamante galbene de la iubitul său

Publicat: 26 07. 2015, 19:52

This browser does not support the video element.

Mogulul media James Packer, în vârstă de 47 de ani, a decis să îi facă o surpriză iubitei sale și i-a oferit acest colier, care are un medalion în formă de inimă cu diamante galbene, înainte ca artista să urce pe scenă, miercuri seara, la Caesars Palace din Las Vegas.

Pentru a-i mulțumi, Mariah Carey i-a dedicat acestuia hitul ei „‘Hero”, după cum a relatat o sursă pentru TMZ.com.

Înainte de a interpreta acest cântec, artista în vârstă de 45 de ani a spus publicului: „Am o nouă inimă. James este prezent în această seară”.

Potrivit unei alte surse, magnatul australian dorește să se căsătorească, iar Mariah Carey este „foarte deschisă” la această idee.

De asemenea, cuplul ar fi discutat deja despre posibilitatea de a avea un copil împreună. Mariah are doi copii din mariajul său cu rapperul Nick Cannon, gemenii Moroccan și Monroe, în vârstă de patru ani, iar James are trei copii din relațiile sale anterioare.

Mariah Carey și-a lansat cariera în 1990, sub îndrumarea lui Tommy Mottola, care i-a fost și soț timp de patru ani, fiind recunoscută pentru vocea sa care atinge cinci octave. A lansat 13 albume de studio și a jucat în mai multe filme.

După o perioadă de zvonuri și informații contradictorii, Mariah Carey și rapperul Nick Cannon au anunțat, în august 2014, că s-au separat cu câteva luni înainte. Cannon a depus actele de divorț în mod oficial în decembrie 2014. Cei doi s-au căsătorit în 2008, iar gemenii lor, Moroccan și Monroe, s-au născut în aprilie 2011.

Packer deține controlul asupra grupului media Consolidated Press Holdings Limited și a ocupat locul al patrulea în topul celor mai bogați oameni de afaceri australieni pe 2015, potrivit publicației Forbes Asia.

Printre fostele iubite ale magnatului James Packer se numără prezentatoarea televiziunii CNBC Tania Bryer, actrița Joan Severance și cântăreața australiană Deni Hines. Packer a fost căsătorit cu fotomodelele Jodhi Meares și Erica Baxter, cu aceasta din urmă, de care a divorțat în 2013, având trei copii.