Iubita lui Jim Carrey s-a sinucis după ce actorul a părăsit-o

Publicat: 29 09. 2015, 20:12

Potrivit tmz.com, tânăra irlandeză s-ar fi sinucis la câteva zile după ce s-a despărțit de iubitul ei, actorul Jim Carrey.

Trupul neînsuflețit al femeii, de profesie make-up artist, a fost descoperit luni noaptea, în casa sa din Los Angeles, California, de polițiști, care au primit un telefon de la doi dintre prietenii acesteia, care s-au deplasat la reședința sa, pentru a vedea dacă tânăra se simte bine.

O sursă a declarat pentru TMZ că, înainte de a se sinucide, tânăra i-ar fi lăsat un bilet lui Jim Carrey.

Potrivit unor surse din domeniul judiciar, Cathriona White ar fi decedat din cauza unei supradoze de droguri, indicii în acest sens fiind descoperite lângă corpul său neînsuflețit.

Cathriona White și Jim Carrey aveau o relație amoroasă din anul 2012, însă actorul în vârstă de 53 de ani ar fi părăsit-o pe aceasta pe 24 septembrie.

Canadianul Jim Carrey a devenit cunoscut la începutul anilor ’90, datorită rolurilor din filmele „Ace Ventura: detectivu’ lu’ pește” și „Masca”. El a devenit primul actor care a primit un salariu de peste 20 de milioane de dolari, în 1996, grație peliculei „Tipu’ de la cablu”. Starul canadian s-a remarcat și în alte comedii cu mare succes de casă, precum „Tăntălăul și Gogomanul/ Dumb And Dumber”, „The Truman Show”, „Eu, cu mine și Irene”, „Dumnezeu pentru o zi” și „Yes Man – Un cuvânt poate schimba totul”.