Jack fiul lui Johnny Depp este grav bolnav

Publicat: 28 06. 2018, 17:22
Actualizat: 04 07. 2018, 12:48

Actrița Vanessa Paradis a lipsit de la premiera celui mai recent proiect cinematografic, din distribuția căruia face parte, „Un couteau dans le coeur” din cauza stării de sănătate a fiului ei.

„Din păcate, Vanessa Paradis nu poate fi cu noi, aici, în seara aceasta”, a explicat regizorul filmului Yann González, la proiecția de la Paris. „Este nevoită să lipsească din cauza unor probleme grave de sănătate cu care se confruntă fiul ei”.

În acest timp, Johnny Depp se află în turneu prin Europa, împreună cu trupa The Hollywood Vampires.

John Cristopher Depp, 16 ani, alintat Jack,  este singurul membru al familiei care nu s-a aflat în lumina reflectoarelor până acum. Sora lui, modelul și actrița Lily-Rose, în vârstă de 19 ani, a colaborat deja cu case precum Chanel, a cărei ambasadoare este.

Cântăreață, actriță și fotomodel, Vanessa Paradis a primit, la vârsta de 17 ani, premiul César pentru Tânără Speranță pentru rolul din filmul „Noce blanche”, de Jean-Claude Brisseau.

Johnny Depp, 55 de ani, este actor, regizor, producător și muzician, care a devenit cunoscut la începutul anilor 1980 grație serialului de televiziune „21 Jump Street”. Depp este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema din lume, iar filmele în care a fost distribuit de-a lungul anilor au generat încasări de peste 7,7 miliarde de dolari pe plan mondial. Starul american a primit trei nominalizări la Oscar – pentru rolurile principale din „Pirates of the Caribbean: The Curse of the Black Pearl” (2003), „Finding Neverland” (2004) și „Sweeney Todd: The Demon Barber of Fleet Street” (2007).

Depp l-a descris pe Jack drept „foarte simplu și puternic”.