Jack Osbourne, concediat prin e-mail, după ce a fost diagnosticat cu scleroză multiplă

Publicat: 22 06. 2012, 17:05
Actualizat: 22 06. 2012, 17:05

Jack Osbourne, fiul rockerului britanic Ozzy Osbourne, a fost concediat dintr-un show TV american, prin e-mail, după ce a anunțat, în urmă cu câteva zile, că a fost diagnosticat cu scleroză multiplă, o maladie incurabilă care afectează sistemul nervos central, informează contactmusic.com.

Jack Osbourne, în vârstă de 26 de ani, s-a declarat jignit după ce directorii unui post de televiziune american l-au concediat prin e-mail.

Vorbind în emisiunea prezentată de mama lui, „The Talk”, Jack Osbourne a declarat: „Obținusem un contract, iar imediat după ce am fost diagnosticat, conducerea postului TV a considerat că eu nu pot să mă achit de acele obligații profesionale. Nu m-au sunat niciodată. Totul s-a petrecut prin intermediul agenților și al avocaților. M-am simțit jignit”.

Deși Jack Osbourne nu a numit emisiunea în care urma să apară, tabloidul britanic The Sun susține că este vorba de show-ul „Stars Earn Stripes” de pe postul NBC, în care soldați profesioniști îi ajută pe participanți – celebrități din showbiz – să urmeze un curs riguros de exerciții militare.

Din distribuția acestui proiect TV, care va fi difuzat în Statele Unite în luna august, fac parte fiica pugilistului Muhammad Ali, Laila Ali, și actorul Dean Cain, care s-a remarcat în cel mai recent film din franciza „Superman”.

Jack Osbourne a devenit tată în luna aprilie, când logodnica sa, Lisa Stelly, a născut-o pe micuța Pearl, primul copil al cuplului.

Scleroza multiplă este o afecțiune neurologică cronică, autoimună, care afectează sistemul nervos central, în mod special creierul, măduva spinării și nervii optici. Boala poate provoca dificultăți în controlul muscular, tulburări de vedere, de echilibru, ale sensibilității și tulburări ale funcțiilor mintale. Boala nu se poate vindeca, dar tratamentul potrivit poate încetini progresia maladiei.

Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Ozzy Osbourne și ai soției sale, Sharon Osbourne. Jack a devenit cunoscut după difuzarea reality show-ului „The Osbournes”, ce prezenta viața de zi cu zi a părinților săi, a sa și a surorii lui, Kelly.

Ozzy Osbourne este membru fondator și fost solist al trupei Black Sabbath, înființată în Birmingham, Marea Britanie, în 1968. De-a lungul anilor, trupa britanică a vândut peste 100 de milioane de albume la nivel mondial.