John Travolta, dat în judecată pentru agresarea sexuală a unui maseur

Publicat: 08 05. 2012, 11:40
Actualizat: 10 06. 2012, 11:03

Actorul John Travolta a fost dat în judecată de un maseur a cărui identitate nu a fost dezvăluită, care susține că starul american l-a agresat sexual în timpul unei ședințe de masaj care a avut loc în ianuarie, într-o cameră din Beverly Hills Hotel, informează Reuters.

Potrivit documentelor depuse la tribunal, vineri, maseurul solicită daune în valoare de 2 milioane de dolari.

Reclamantul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită în documentele depuse la tribunal, susține că John Travolta l-a mângâiat pe un picior, i-a atins organele genitale și a încercat să facă sex cu el, într-o cabană privată de pe proprietatea exclusivistului hotel din Beverly Hills, pe 16 ianuarie.

Purtătorul de cuvânt al actorului a respins aceste afirmații, pe care le-a descris ca fiind „o minciună fără fundament”.

„La data la care reclamantul susține că l-a întâlnit pe John, John nu se afla în California și putem să dovedim faptul că el se afla pe Coasta de Est. John intenționează să rezolve imediat acest caz și să îi dea în judecată atât pe reclamant, cât și pe avocatul acestuia, pentru acuzații mincinoase”, a declarat avocatul actorului.

Okorie Okorocha, avocatul maseurului, a precizat că, potrivit legislației statului California, orice persoană care este victimă a unei agresiuni sexuale – așa cum susține că este clientul său – poate să depună plângere fără își precizeze identitatea, dacă se teme că va avea probleme serioase prin dezvăluirea identității sale.

Documentele depuse la tribunal descriu presupusul incident: astfel, ședința de masaj a fost organizată prin intermediul unei persoane anonime, care, în urma unui apel telefonic, s-a întâlnit cu maseurul într-un loc stabilit, de unde l-a condus la hotel, unde urma să fie plătit cu 200 de dolari pe oră.

Avocatul Okorie Okorocha spune că a dorit să lase să treacă o perioadă de timp între producerea faptelor și depunerea plângerii în instanță pentru a investiga el însuși acuzele aduse de reclamant și pentru a discuta despre aceste acuzații cu avocații lui Travolta.

Potrivit documentelor depuse la tribunal, maseurul l-a acuzat pe Travolta de ultraj, agresiune sexuală și inducerea unui stres emoțional. El cere ca procesul să fie judecat în fața unui juriu.

Purtătorul de cuvânt al starului consideră că aceste acuzații reprezintă „o totală ficțiune și o născocire. Niciunul dintre evenimentele relatate în aceste documente nu a avut loc vreodată”.

John Travolta, în vârstă de 58 de ani, a devenit cunoscut grație sitcomului TV din anii 1970 „Welcome Back Kotter” și a devenit un star de cinema după prestațiile sale din filmele „Saturday Night Fever”, „Grease” și „Pulp Fiction”. A fost nominalizat de două ori la premiile Oscar și este căsătorit cu Kelly Preston din anul 1991.