Johnny Depp riscă 10 ani de închisoare în Australia din cauza câinilor săi

Publicat: 26 05. 2015, 10:17
Actualizat: 04 08. 2015, 14:31

This browser does not support the video element.

O comisie din Senatul australian a anunțat luni că, dacă acest caz va ajunge la tribunal și dacă starul hollywoodian va fi găsit vinovat, actorul riscă să primească o condamnare de 10 ani de închisoare sau o amendă de 265.000 de dolari.

Actorul american, în vârstă de 51 de ani, a generat câteva controverse la începutul lunii mai, atunci când i-a luat cu el în Australia, la bordul unui avion privat, pe cei doi câini de companie ai săi, Pistol și Boo, doi masculi din rasa Yorkshire Terrier, încălcând astfel normele stricte de carantină din această țară.

Potrivit publicației Sydney Morning Herald, o anchetă oficială a ajuns la concluzia că Johnny Depp, ceilalți pasageri de la bordul avionului și membrii echipajului au omis să semnaleze în fața autorităților vamale prezența celor două animale de companie. Cei doi câini au fost însă fotografiați la scurt timp după aceea în Australia, în timp ce se aflau într-un salon de înfrumusețare pentru căței, iar acele fotografii au apărut pe rețelele de socializare.

Ministrul Agriculturii din Australia, Barnaby Joyce, care duce de doi ani o campanie acerbă de promovare a principiului potrivit căruia normele și regulamentele sanitare se aplică tuturor cetățenilor, indiferent dacă aceștia sunt vedete de la Hollywood, l-a avertizat pe starul hollywoodian într-un mod foarte brutal, spunându-i că Pistol și Boo vor fi confiscați și vor fi eutanasiați dacă nu vor părăsi teritoriul australian în cel mult 48 de ore.

Din fericire, această situație a fost evitată, iar câinii actorului Johnny Depp s-au întors în Statele Unite la bordul unui avion privat.

Actorul american, care se află în prezent în Australia cu ocazia filmărilor de la cel de-al cincilea lungmetraj din franciza „Pirații din Caraibe”, va trebui, înainte să părăsească Australia, să acorde anumite explicații agenților de la serviciul vamal australian.

Starul hollywoodian va primit cel mai probabil o amendă uriașă pentru faptul că a încălcat legile australiene, potrivit cărora orice animal care intră pe teritoriul australian trebuie să rămână în carantină pentru cel puțin 10 zile. „Nu putem face o excepție pentru Johnny Depp. Există motive întemeiate pentru care avem aceste reguli stricte”, a adăugat ministrul Barnaby Joyce.

Filmările de la lungmetrajul „Pirații din Caraibe 5/ Pirates of the Caribbean: Dead Men Tell No Tales” au debutat în luna februarie.

Johnny Depp va reveni pe ecrane în rolul Căpitanului Jack Sparrow, alături de Geoffrey Rush, care interpretează rolul lui Barbossa. În acest moment, cei doi sunt singurii actori confimați din vechea distribuție ca parte a noului lungmetraj din franciză. Orlando Bloom, care l-a interpretat în primele trei filme pe Will Turner, a declarat anterior că se află „în discuții” pentru reluarea rolului.

Rolul principal feminin va fi interpretat de actrița Kaya Scodelario. Pe de altă parte, personajul negativ din noua peliculă va fi interpretat de spaniolul Javier Bardem, iar australianul Brenton Thwaites, care a apărut recent în „Maleficent”, va figura și el printre noii actori din distribuție.

„Pirates Of The Caribbean: Dead Men Tell No Tales” va fi regizat de Joachim Ronning și Espen Sandberg, iar premiera este programată pentru iulie 2017.

Cele patru filme din franciza „Pirații din Caraibe” au avut încasări totale, la nivel mondial, de circa 3,7 miliarde de dolari.