Jurnalul lui „Anne Frank din Polonia”, publicat după 70 de ani. Tânăra a fost executată de naziști în ghetoul evreiesc

Publicat: 13 09. 2019, 09:24

Cu trei ani înainte să fie ucisă de naziști într-un ghetou evreiesc din Polonia, Renia Spiegel, care avea atunci 14 ani, a început să scrie într-un jurnal secret, scrie independent.co.uk.

„Caut pe cineva căreia să-i împărtășesc grijile și bucuriile vieții de zi cu zi”, a scris Renia în data de 31 ianuarie 1939, în jurnalul ei. „De acum înainte, vom începe o prietenie foarte sinceră. Cine știe cât va dura?”

De-a lungul a 700 de pagini, Renia nu doar că discută despre preocupările de adolescentă, precum certurile minore cu sora ei, Ariana și amintirea primului sărut, ci vorbește inclusiv despre ororile comise de naziști.

În data de 26 iunie 1941, la scurt timp după ce a împlinit 17 ani, Renia a scris că a fost obligată să poarte o banderolă albă cu o stea albastră, semnificând faptul că este „evreică”. „Pentru tine, eu voi rămâne aceeași Renia, dar pentru alții, o să devin, cumva, inferioară”.

Un an mai târziu, aceasta se ruga pentru viața ei: „Oriunde mă uit, văd vărsare de sânge. Execuții oribile. Ne omoară. Dumnezeule, Lasă-ne să trăim! Te implor, vreau să trăiesc!”

„Am avut atât de puține experiențe în această viață. Nu vreau să mor. Mă tem de moarte. Totul este stupid, minuscul, neimportant, mic. Azi mă tem că sunt urâtă. Mâine s-ar putea să nu mai gândesc deloc”.

Renia a povestit cum a fost „închisă într-un ghetou” din Przemysl, în 15 iulie 1942, înainte de a fi salvată de primul ei iubit, Zygmunt Schwarzer, care colabora cu Rezistența locală.

Renia și-a petrecut ultimele zile din viață într-un pod, alături de părinții lui Zygmunt și ultima intervenție a ei în jurnal datează din 28 iulie: „O, Israel, salvează-ne, ajută-ne! M-ai ferit de gloanțe și bombe, grenade, ajută-mă să trăiesc, ajută-ne!”

Două zile mai târziu, aceștia au fost descoperiți de soldații nemți, care i-au executat sumar în stradă.

Nu se știe cum jurnalul Reniei a supraviețuit războiului. Deși a fost în lagărele de la Auschwitz-Birkenau și din alte locuri ocupate de naziști, Zygmunt a reușit să ascundă jurnalul și acesta a ajuns în 1950 la mama și sora fetei, care ajunseseră în New York.

Sora Reniei, Elizabeth, a declarat pentru BBC: „Am citit doar câteva rânduri, deoarece mă apuca plânsul. A fost ca un surogat de mamă pentru mine”.

Familia a considerat că jurnalul este prea răvășitor pentru a fi citit și l-a ținut ascuns 70 de ani, înainte ca documentul să fie scos la lumină de sora Reniei – cunoscută drept Elizabeth Bellak – și fiica ei, Alexandra.

Cartea – care a fost comparată cu jurnalul lui Anne Frank – va fi publicată pentru prima dată în limba engleză.

Anterior, lucrarea a fost publicată în Polonia, în 2016, dar a primit atenția cuvenită în acest an.

„Era foarte inteligentă. Era șefa programului de literatură la școală. Și era foarte, foarte, foarte amabilă și se gândea mereu la ceilalți”, a spus femeia.