Jurnalul lui Anne Frank, presărat cu pasaje inedite. „Voi utiliza aceste pagini pentru a scrie glume porcoase”

Publicat: 06 09. 2019, 17:11
Actualizat: 16 06. 2021, 12:15

În prezent, o echipă de specialiști a anunțat descoperirea a două pagini din jurnalul în locuința tinerei din Amsterdam, care dezvăluie o altă față a autoarei.

Conform History, scrierile au fost descoperite în spatele unor pagini ce acopereau textul. În 2016, specialiștii au fotografiat pagini din jurnal, iar în prezent tehnologiile de imagistică avansate au dezvăluit textul prezent sub aceste pagini.

Frank ar fi început inițial să scrie pe pagini pe 28 septembrie 1942, însă apoi a scris: ”Voi utiliza aceste pagini pentru a scrie glume porcoase”. Alături de aceste glume a mai scris o lecție imaginară despre sex și câteva informații despre prostituate. ”La sfârșit afirmă despre tatăl său, Otto, că ar fi vizitat casele prostituatelor în perioada în care s-a aflat la Paris,” au scris membrii Casei Anne Frank.

Nu este însă clar momentul în care Anne a scris fiecare porțiune din text. Pe vremea când avea 12 ani, Anne era interesată de sex și relații, astfel ea a scris despre glumele cu tentă sexuală pe care le-a auzit, modul în care corpul ei se schimba și sentimentele pe care ea le avea, din punct de vedere sexual față de persoane de același sex și de sex opus.

Notițele tinerei despre sex nu au ajuns în primul jurnal publicat în engleză în 1952. Deși Anne și-a redactat jurnalul cu scopul de a-l publica, cartea sa a devenit cunoscută abia la opt ani după ce a murit de tifos în lagărul de concentrare Berger-Belsen. O parte dintre pagini au fost recuperate în 1986, iar în 1995 o variantă mai puțin cenzurată a fost publicată.

Scrierile Annei cu tentă sexuală au sens deoarece, în cele 25 de luni în care s-a ascuns în anexă, ea s-a transformat din fată în femeie și a avut chiar o relație cu Peter van Pels, un băiat ce s-a ascuns alături de familia Frank.

Vă recomandăm să citiți și următoarele articole: 

După mai bine de 70 de ani, familia unei victime a Holocaustului a fost reunită odată cu descoperirea unui pandantiv găsit în fostul lagăr unde a murit
Un fost agent FBI dorește să folosească inteligența artificială pentru a afla cine a trădat-o pe Anne Frank, care a murit în lagăr în timpul Germaniei naziste
Misterul trădării din familia Frank. Cine a condus-o către moarte pe Anne Frank și pe cei trei membri ai familiei sale
Noi informații despre cazul Anne Frank în urma descoperirii unui pandantiv printre ruinele lagărului de exterminare din Polonia