Kanye West, dat în judecată pentru plagiat

Publicat: 27 12. 2013, 11:38
Actualizat: 05 02. 2019, 15:01

Rapperul Kanye West a fost dat în judecată de Ricky Spicer, fostul membru al unei formații muzicale de copii, care susține că melodia „Bound 2”, de pe albumul „Yeezus”, a plagiat un fragment din cântecul „Bound”, interpretat de reclamant în 1970, conform dailymail.co.uk.

Ricky Spicer a făcut parte din grupul soul Ponderosa Twins Plus One și a înregistrat melodia în 1970, la vârsta de 12 ani, când era solistul formației.

„Vocea domnului Spicer este redată exact așa cum a fost înregistrată, iar vocea sa (…) este auzită de câteva ori”, conform plângerii depuse, luni, la Curtea supremă din Manhattan, New York.

Ricky Spicer, acum în vârstă de 56 de ani, afirmă că a fost uluit când și-a auzit vocea în melodia „Bound 2”, al doilea single de pe albumul „Yeezus”, care a debutat pe locul întâi în topul Billboard 200 din iunie.

Fostul solist, care locuiește în Ohio, afirmă că nu le-a acordat niciodată permisiunea lui Kanye West sau partenerilor acestuia de a-i folosi vocea.

Acesta a mai depus plângere și împotriva casei de discuri ce a produs albumul lui Kanye West, Roc-A-Fella Records, precum și împotriva Island Def-Jam Music, Rhino Entertainment și Universal Music Group.

În plângere, Ricky Spicer cere ca rapperul să nu mai cânte melodia respectivă și să plătească o sumă neprecizată de bani, ca despăgubire.

Titlul „Bound 2” sugerează că această versiune este o continuare a cântecului original.

Spicer se afla în orfelinatul Boys Town din Ohio, când a fost descoperit la un concurs de talente și ales să se alăture grupului The Ponderosa Twins, format din două perechi de gemeni.

Melodia „Bound 2” este cunoscută, de asemenea, și pentru videoclipul îndrăzneț, lansat în noiembrie, în care apare și logodnica lui West, Kim Kardashian.

La începutul lunii decembrie, Kanye West a dezvăluit că intenționează să lanseze un nou album în vara anului 2014. Precedentul lui disc, „Yeezus”, a fost lansat în iunie 2013 și a debutat pe primul loc în topul muzical britanic.

Rapperul și producătorul american Kanye West a devenit cunoscut la începutul anului 2000. Cel de-al treilea album al său, „Graduation”, a fost unul dintre cel mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007. West este câștigător a 21 de premii Grammy.