La ce pericol își expune Facebook utilizatorii. Cum pot ajunge aceștia să sufere de tulburare de alimentație

Publicat: 16 05. 2016, 13:47
Actualizat: 21 03. 2019, 21:22

Cercetătorii de la Universitatea din Pittsburgh sugerează că persoanele care prezintă condiții preexistente pot apela la diverse site-uri de socializare pentru a se conecta cu alți internauți cu care să împărtășească propriile experiențe.

Potrivit cercetătorilor, constatările se aplică pentru toți adulții tineri, indiferent de sex, vârstă, rasă sau venituri.

Oamenii de știință de la Școala de Medicină a Universității din Pittsburgh au cercetat 1.765 de adulți din SUA cu vârste cuprinse între 19 și 32 de ani, folosind chestionare cu privire la modul în care utilizează mediile sociale.

Studiul s-a axat pe 11 dintre cele mai populare platforme de social media contemporane: Facebook, YouTube, Twitter, Google Plus, Instagram, Snapchat, Reddit, Tumblr, Pinterest, Vine și LinkedIn.

Rezultatele chestionarului despre social media a fost comparate cu un alt chestionar, care a folosit instrumente de evaluare a riscurilor legate de obiceiurile alimentare și tulburările de consum, inclusiv anorexie, bulimie și creștere necontrolată a apetitului alimentar, notează Descoperă.

Participanții care au raportat o utilizare mai intensă a site-urilor de socializare pe tot parcursul zilei au fost de 2,2 ori mai preocupați de imaginea propriului corp și de varii preocupări alimentare decât cei care au fost mai puțin online. Iar respondenții care și-au verificat conturile din social media mai frecvent pe parcursul săptămânii au avut preocupările de mai sus de 2,6 ori mai mari.

„Este cunoscut faptul că expunerea la formele tradiționale de media, cum ar fi televiziunea și revistele de modă, este asociată cu dezvoltarea tulburărilor de alimentație și cu o preocupare față de imaginea corporală din cauza reprezentării pozitive a modelelor și celebrităților slabe”, a declarat autorul principal Jaime E. Sidani, director adjunct al Centrului Pitt pentru Cercetare în domeniul Media, Tehnologie și Sănătate.

Potrivit lui Sidani, mediile sociale combină multe dintre aspectele vizuale ale mass-mediei tradiționale cu posibilitatea oferită utilizatorilor de a interacționa și de a propaga stereotipurile care pot duce la tulburări de alimentație.

„Ar putea fi o idee că adulții tineri, care folosesc mai mult site-urile de socializare, sunt expuși la mai multe imagini și mesaje care să încurajeze dezvoltarea unei alimentații dezordonate. Pe de altă parte, oamenii care au probleme de alimentație și de imagine a propriului corp ar putea fi interesați să utilizeze mediile sociale pentru a se conecta în grupuri cu aceleași preocupări”, a declarat Brian A. Primrack, asistent și vice-director pentru sănătate și societate în Școala Pitt de Științe Medicale.

În ultimele luni, mai multe firme de social media au luat o poziție împotriva conținutului pe care l-au considerat că ar putea contribui la tulburările de alimentație. Spre exemplu, Instagram a interzis hashtag-urile precum „thinspiration” și „thinspo”.

Pe măsură ce activitatea progresează, cercetătorii spun că sunt necesare mai multe studii pentru a înțelege complet problema.