Lecție de geometrie pentru copii în Coreea de Nord: cum să calculezi traiectoria unei rachete spre SUA. VIDEO

Publicat: 18 01. 2014, 14:51
Actualizat: 29 07. 2014, 19:21

Un scurt film pentru copii, provenind din Coreea de Nord și care nu pare fals, a fost postat pe Youtube încă din 2007 și are în jur de un milion de accesări. În el, copiii sunt îndemnați să învețe bine la școală, pentru că ulterior ar putea să își folosească cunoștințele ca să omoare americani.

Filmul începe cu un băiețel, Sopal, care a adormit pe o pajiște, iar un iepure alb se joacă lângă el. Urmărind iepurele, băiatul ajunge pe o plajă.

Puștiul se întâlnește cu un prieten, care îl acuză că l-a văzut în clasă desenând fața unui american, în loc să fie atent la ce spune profesorul. „Ce îți pasă? E o temă simplă, e despre grade, care sunt indicate pe compas”, îi răspunde băiatul.

Înapoi în camera sa, Sopal se apucă de temă, dar e încurcat. Exercițiul îi cere să deseneze un unghi de 30 de grade și unul de 90 de grade. Încearcă, dar până la urmă desenează o cască cu literele US pe ea. Enervat, băiețelul își transformă compasul într-o armă și se face că trage în casca americană.

Apoi visează cum caietul său de lecții se transformă într-o pasăre, apoi se ajunge la scena unui atac și apar vase de război americane. Băiatul trebuie să își adune prietenii ca să se lupte cu americanii. Creioanele se transformă în rachete, băncile în tancuri.

Până la urmă, băiatul trebuie să salveze situația aliniind traiectoria unei rachete pentru a lovi vasele americane. Morala: nu vă neglijați studiile, pentru că într-o zi s-ar putea să fiți nevoiți să ucideți americani cu geometria.