Legenda morții îndrăgitei artiste care ar fi fost îngropată de vie. Paznicii cimitirului au făcut mărturisiri terifiante: „Auzeam zgomote din mormânt”

Publicat: 08 11. 2019, 11:00

Ilena Sărăroiu a murit pe 13 mai 1979 la vârsta de 44 de ani,  la o nuntă din Călărași, din cauza unui anevrism care i-a provocat un accident vascular cerebral.

Artista a fost înmormântată la cimitirul Sfânta Vineri din București iar la scurt timp după înmormântare, mai multe persoane, printre care și paznicii cimitirului, au declarat că au auzit zgomote din cripta cântăreței. După o săptămână, mormântul a fost deschis și se spune că trupul acesteia era cu fața în jos, avea părul smuls și îi lipseau unghiile din cauza scrijeliturilor de pe capacul sicriului.

Maria Dragomiroiu a contestat speculațiile:

„În jurul mortii ei s-au țesut o mulțime de legende. A fost adusă la capela Cimitirului „Sfânta Vineri” din București. După o săptămână, fratele si soțul Ilenei Săraroiu au deshumat-o, întrucât mormântul ei se afla la doi metri de toaleta cimitirului. S-a făcut o altă groapă pe aleea principală și la o săptămână a fost mutat acolo sicriul, la ora 5 și jumătate dimineața, fără să se deschidă capacul, pentru că se simțea un miros greu. S-a spus că ar fi fost găsită răsucită în sicriu și cu părul smuls; s-a presupus că artista ar fi fost înmormantata de vie, deci se afla în moarte clinică. Este imposibil, caci i se facuse deja autopsia și fusese îmbalsamată!”, a spus Maria Dragomiroiu, potrivit stirilekanald.ro.

 Ileana Sărăroiu, născută Elena Sărăroiu a fost o interpretă de muzică populară, romanțe și muzică ușoară.