Lili Sandu, pe coperta „Ce se întâmplă, doctore?” de octombrie

Publicat: 09 10. 2015, 12:07

Revista „Ce se întâmplă, doctore?”, expertul numărul 1 în sănătate și frumusețe din România, a stat de vorbă cu Lili Sandu, vegană de 6 ani, care are o rețetă alimentară care nu dă greș. Ce mănâncă? „Multe salate, fructe, smoothies și muuult avocado. Pe lângă acest meniu, iau destul de multe suplimente tocmai pentru a menține nivelul optim de vitamine, minerale și în special fier” a mărturisit Lili Sandu, în numărul de octombrie al revistei „Ce se întâmplă, doctore?” care a apărut astăzi pe piață.

Tot de aici, vă puteți inspira și din povestea Irinei Reisler, care a reușit să slăbească 50 de kilograme. „Performanța celor aproape 50 de kilograme date jos, exclusiv prin efort propriu, m-a schimbat RADICAL. Și nu mă refer la partea fizică. M-a schimbat ca om, ca structură. După acel an, am devenit o forță. Din acel moment, pentru mine nu a mai existat „nu pot”, indiferent dacă a fost vorba despre carieră sau viață personală. Pe mine, performanța slăbirii m-a desăvârșit, mi-a deschis drumuri noi, mi-a reașezat scara de valori și m-a învățat să nu-mi fie frică de nimic” a povestit Irina Reisler, realizatorul emisiunii „Doctorul casei” care rula cu ani în urmă la ACASĂ TV.

Din numărul de octombrie al celei mai citite reviste de sănătate și frumusețe din România nu lipsesc rețetele cu gutui, argumentele medicului nutriționist Mihaela Bilic în favoarea consumului de lapte, dar și sfaturile experților în relații, pentru o viață de cuplu excelentă, care ține cont de nevoile partenerilor în 2015.