Lista activităților zilnice care ne pun viața în pericol

Publicat: 30 03. 2014, 19:59
Actualizat: 20 05. 2015, 21:20

Zilnic ne expunem, conștienți sau nu, riscului de a ne accidenta sau chiar de a muri. Mergem cu bicicleta, trecem pe lângă un câine, călătorim cu avionul sau coborâm scările, ne putem pune viața viața în pericol, notează Viral Nova. Mai jos regăsiți care este riscul la care ne expunem atunci când facem diferite activități uzuale. 

● Artificiile – anual în jur de 10.000 persoane ajung numai în SUA la camera de gardă, cu diferite leziuni din cauza artificiilor. Statisticile arată că riscul de a muri din această cauză este de 1 la 615.488.

● Tsunamiul – ca să mori din această cauză trebuie să fii în țările unde riscul apariției acestor valuri uriașe este destul de mare. Cu toate astea, riscul de a muri din cauza unui tsunami este de 1 la 500.000.

● Asteroizii – riscul este unul foarte greu de estimat. Cu toate astea, Viral Nova scrie că riscul de a muri este de 1 la 500.000.

● Câinii – indiferent dacă sunt cu sau fără stăpâni statisticile arată că riscul de a muri din cauza mușcăturilor provocate de aceste animale este de 1 la 147.717.

● Focul – majoritatea incendiilor sunt provocate de către fumători, care adorm în timp ce fumează o țigară. Datele arată că riscul de a muri din această cauză este de 1 la 1.116.

● Armele -riscul de a muri împușcat este unul destul de ridicat, având în vedere că numărul celor care dețin o armă este de la o zi la alta tot mai mare. Astfel, riscul de a muri împușcat este de 1 la 325, asta dacă locuiești în SUA.

● Scările – indiferent că ne întâlnim cu ele acasă, la birou, în mall sau chiar în parc, acestea sunt responsabile de adevărate tragedii. Datele arată că riscul de a muri din această cauză este de 1 la 20.

● Sinuciderile – la fiecare 40 de secunde o persoană își pune capăt zileler. Viral Nova scrie că, la nivel global, riscul de a muri din această cauză este de 1 la 121.

● Accidentele rutiere – numai în SUA anual se înregistrează în jur de 50.000 de accidente mortale. Astfel, statisticile arată că riscul de a fi victima unui accident rutier este de 1 la 100.

● Accidentele – datele arată că 30 de milioane de persoane ajung la urgențe din cauza acestora. Riscul de a muri din această cauză este destul de ridicat., mai exact 1 la 36.

● Accidentul vascular cerebral – o persoană din 23 moare din această cauză.

● Înecul – datele Organizației Mondiale a Sănătății arată că înecul reprezintă a treia cauză de moarte neintenționată la nivel global. Riscul de a muri din această cauză este 1 din 8.942.

● Inundațiile – o persoană din 30.000 moare din această cauză.

● Albinele – riscul ca o persoană să moară din cauza înțepăturii acestei insecte este la fel de ridicat ca riscul de a fi mușcat de un câine. Astfel, riscul de a muri din cauza unui șoc anafilactic provocat de înțepătura unei albine este de 1 la 100.000.

● Fulgerele – anual 250.000 de persoane sunt trăznite. Riscul de a muri din această cauză este de 1 la 83.930.

● Avioanele – reprezintă una dintre cele mai sigure mijloace de transport, dar cu toate acestea riscul de a muri în urma unui accident aviatic este de 1 la 20.000.

● Bolile de inimă – majoritatea experților din domeniul medical sunt de părere că aceasta este principala cauză de mortalitate din lume. Astfel, o persoană din cinci riscă să moară din cauza unui afecțiuni cardiovasculare.

● Electrocutarea – în jur de 1.000 de persoane mor din această cauză numai în SUA. Statisticile, citate de Viral Nova, arată că riscul de a muri din această cauză este de 1 la 5.000. La acest capitol sunt incluse atât trăznetul, cât și electocutarea aplicată drept pedeapsă cu moartea.

● Tornadele – riscul de a muri din această cauză este de 1 la 60.000.

● Cutremurele – riscul de a muri din această cauză este de 1 la 131.890.

● Forțele naturii – riscul de a muri din această cauză este de 1 la 3.357.

● Bicicletele – riscul ca o persoană să moară în timp ce se plimbă cu bicicleta este de 1 la 4.717.

● Cancerul – această boală reprezintă una dintre principalele cauze de mortalitate la nivel global. Statisticile la nivel global arată că o persoană din șapte moare în urma diagnosticului cu o formă de cancer.

● Scaunul electric – pedeapsă capitală este încă folosită în țări precum China, Coreea de Nord, Yemen, Iran și SUA. Dacă locuiești într-una din aceste țări atunci trebuie să știi că riscul de a muri pe scaunul electric este de 1 la 58.618.