McDonald’s a rugat o formație din SUA să cânte gratuit la un festival. Reacția cântăreților a devenit virală

Publicat: 09 03. 2015, 20:18

Formația înființată în urmă cu patru ani nu este foarte comercială, dar Ex Cops reușește să se întrețină din muzică, scrie Business Insider. În consecință, când McDonald’s le-a solicitat celor doi artiști să cânte gratuit la festivalul SXSW din Austin, Texas, aceștia s-au simțit ofensați. Brian Harding de la Ex Cops a scris pe Facebook un mesaj ce a devenit viral și a explicat ce anume l-a deranjat la oferta McDonald’s.

„Potrivit McDonald’s, punctul său forte este oportunitatea minunată pe care ne-o oferă, expunerea excelentă” și „faptul că va detașa echipa de conținut digital la locul concertului, pentru a se întâlni cu noi și a ne promova muzica etc…”, a scris Harding. „Nu cred că știu ce înseamnă asta. Dincolo de retorică, McDonald’s și-ar putea remunera artiștii, măcar puțin. Nu-i așa? Din păcate, nu există buget pentru artiști”.

McDonald’s, care valorează 97 miliarde de dolari, a răspuns printr-o declarație neinspirată: „Urmăm același protocol cu toate trupele și sponsorii din cadrul SXSW. De abia așteptăm să le servim artiștilor mâncare și băuturi de la McDonald’s și să ne distrăm în Austin”.

„Este dezgustător!”

„Nu este adevărat”, a declarat Amalie Bruun de la Ex Cops. „Nu urmează niciun protocol, deoarece toți ceilalți primesc bani. Totodată, alte companii mai mici oferă bani”. „Este dezgustător”, a afirmat Harding. „Este un exemplu perfect al unei companii demodate, care încearcă să ne prindă cu un hashtag la finele unui e-mail”.

Ex Cops are programate șase concerte în Austin, inclusiv unul sponsorizat de Pandora. „Ei ne plătesc”, a spus Harding. „N-o să intru în detalii, cum ar fi cel legat de un angajat McDonald’s, care trebuie să muncească 4 luni pentru a obține venitul unui director dintr-o oră sau legătura dintre McDonald’s și organismele modificate genetic… sau modul în care tratează animalele.

În loc să ne plătească, așa cum se face în cazul artiștilor sau al oricărui om care oferă un serviciu, McDonald’s ne asigură că „ne va promova și „este posibil” să ne menționeze pe pagina sa de Facebook, care are 57 milioane de like-uri. Și era să uit: McDonald’s oferă mâncare gratuită tuturor celor prezenți… Nu mă îndoiesc că unele trupe vor accepta să participe la acest concert rock jenant. Știu că expunerea este greu de obținut în 2015″, a conchis Harding. Comentariile la mesajul cântărețului au fost apreciate de fanii trupei Ex Cops, care scriu că „arta trebuie plătită”.