Metoda inedită prin care medicii i-au „salvat” nasul unui tânăr chinez

Publicat: 26 09. 2013, 07:51
Actualizat: 29 07. 2014, 19:13

Un bărbat din China a rămas mutilat în urma unui accident de mașină, dar medicii au găsit o soluție prin care îi vor reda șansa la o viață normală.

Daily Mail scrie că, în urma accidentului de mașină, care s-a petrecut în august 2012, nasul lui Xiaolian, în vârstă de 22 de ani, s-a infectat și a rămas deformat. Pentru că nasul nu mai putea fi salvat, medicii din orașul Fuzhou au venit cu o soluție inedită: i-au „crescut” un nas artificial din cartilagiu din coaste și piele pe frunte.   

După ce nasul va crește suficient, el va fi transplantat. Doctorii sunt optimiști cu privire la dezvoltarea organului, declarând că operația va avea loc curând.