„Mica problemă” pentru care un experiment la CERN a fost suspendat

Publicat: 30 04. 2016, 16:02
Actualizat: 30 08. 2016, 15:53

Se pare că nevăstuica ar fi ros un cablu de înaltă tensiune de la acceleratorul de particule Large Hadron Collider. Pagubă făcută celui mai mare accelerator de particule din lume i-a determinat pe oamenii de știință să își amâne pentru câteva zile experimentele, până când vor fi finalizate reparațiile.

„Pot să confirm întâmpinarea unor probleme electrice. Suspectăm că au fost provocate de un animal mic”, a declarat Arnaud Marsollier, purtător de cuvânt al CERN.

Cercetătorii estimează că reparațiile vor fi finalizate în maximum opt zile, după care aceștia își vor relua activitatea, obiectivul principal fiind descoperirea de noi particule subatomice.

În 2009,  LHC a suferit un incident asemănător, când o bucată de pâine, ce era transportată de o pasăre, a căzut provocând încălzirea sa cu câteva grade.