Mihai Trăistariu s-a supărat pe România și va concura la Eurovision pentru Moldova: ”Nu e răzbunare, dar vreau succes internațional”

Publicat: 08 03. 2016, 09:37

În 2017, acesta va concura „pentru Republica Moldova. Eram chitit și anul ăsta, dar s-a terminat regulamentul prea repede și se făcuseră înscrierile. Regulamentul permite și sunt vreo 10 țări din Europa care permit să te înscrii la ei și o să încerc într-o altă țară, niciodată pentru România. Nu e răzunare, dar îmi vreau mie binele în primul rând și vreau să am succes internațional”, a declarat Mihai Trăistariu conform kankan.md.

Motivul supărării artistului este faptul că juriul l-ar fi criticat doar pe el în finală, iar prezentatoarea din camera verde i-ar fi dat întrebări nepotrivite. „Juriul nu m-a favorizat. Nu știu de ce nu m-a favorizat. Pentru că sunt invidioși. Cezar Ouatu n-ar vrea să merg eu la Eurovision. Poate ar vrea să meargă el. Zoli de la Sistem de ce ar vrea să-i întrec locul trei cu Luminița și să vin eu cu un loc mai bun? Randi nu e pe felia mea, deși el n-a vorbit urât, dar tot dădea cu sound-ul, că piesa nu-i modernă, dar nici a lui Ovidiu Anton nu-i o piesă modernă. Cepraga și Moculescu probabil au avut de susținut pe alții, pentru că, după cum s-a văzut, pe toți ceilalți cinci i-au lăudat extrem, iar mie mi-au dat la gioale, cum se zice pe românește”, a adăugat Trăistariu, potrivit sursei citate anterior.