Ministerul Afacerilor Interne se pregătește pentru Neversea: Vom face fotografii față și profil, știți ce zicem

Publicat: 22 03. 2019, 09:20

Ministerul Afacerilor Interne a primit pe Facebook o întrebare legată de festivalul Neversea:  
„Mi-am luat bilet la Neversea. Voi puteți să stați acasă că nu prea vreau să vă văd pe acolo, știți ce zic. Vă trimit eu fotografii. Ca idee, nu mai bine mergeți la Dorian Popa? Nu vreau foto, că nu mă interesează. Mulțumesc!”.
Răspunsul reprezentanților MAI a fost însoțit de umor, așa cum ne-au obișnuit:
„Așteptăm cu drag pozele. Fotografii lăsați-ne pe noi să facem, față și profil, dacă este cazul. Știți ce zicem!
Noi chiar nu vrem să ne vedeți, important e să vedem noi și să știm că sunteți în siguranță. Ca să nu existe alte dubii, iată calendarul nostru:
1. Sunwaves – cu toate forțele, inclusiv colegii lui Șuier.
2. Afterhills – deși e sold out, ne-am asigurat accesul în toate zonele.
3. Neversea – vom fi mulți și ne vom asigura ca la răsăritul soarelui să nu confundați linia orizontului cu alte „linii”.

Dorian Popa – ne pregătim pentru Bon Jovi… 

4. Bon Jovi – am zis că ne-am pregătit, deci veți fi în siguranță.
5. Electric Castle – ne-am luat cizme pentru ploaie, dar și măsuri „anti-răceală”.
6. Untold – Șuier și-a făcut deja check-in și de data asta va aduce întăriri.
7. Summer Well – Buftea, un festival interesant… mai ales că, anul trecut, am făcut niște fotografii, față și profil, interesante.
8. André Rieu – suntem onorați că revine în România.
9. 5GANG – doar când vor cânta cu Andra Gogan.
10. Metallica – la momentul acela…”Nothing Else Matters”, just your safety.
Lista este deschisă!
Ne așteaptă o vară frumoasă!