Minunea din Ohio – inima lui s-a oprit pentru 45 de minute. Medic: „Nu am mai văzut niciodată așa ceva”

Publicat: 24 08. 2013, 22:35
Actualizat: 07 09. 2019, 01:45

Inima unui bărbat a încetat să mai bată timp de 45 de minute pentru ca apoi să pornească din nou. Acum, el crede că este în viață datorită credinței sale și susține că medicii care l-au tratat au rămas uimiți și că nu pot explica ce s-a întâmplat, informează ABC News.

Corpul lui Tony Yahle, un mecanic din Ohio, Statele Unite ale Americii, era pregătit de către asistente pentru a putea fi văzut de către familia sa atunci când acestea au observat primele semne de viață. El s-a trezit complet abia cinci zile mai târziu.

„În ultimii 20 de ani, nu am văzut pe nimeni pe care noi l-am anunțat decedat să își revină, nu am vazut niciodată așa ceva”, a declarat cardiologul Raja Nazir.

Mecanicul susține că este vorba despre un miracol și că doctorii nu pot găsi niciun defect la inima sa. Aceștia din urmă cred cel mult că ar putea fi vorba despre o posibilă infecție virală.

Fiul americanului susține că a vorbit cu tatăl său la scurt timp după ce acesta și-a revenit. „Am arătat spre el și am spus >”, a declarat băiatul în vârstă de 18 ani.

„Am stat acolo pentru câteva secunde în plus. Urma să mă merg înapoi pentru a-mi consola familia și atunci a început să dea primele semne că inima sa ar fi bătut”, a mai spus fiul americanului.