Mircea Cărtărescu pregătește un nou volum

Publicat: 31 05. 2014, 17:04
Actualizat: 03 02. 2019, 19:43

Mircea Cărtărescu a fost prezent sâmbătă la complexul Romexpo din București, unde se desfășoară Salonul Internațional de Carte Bookfest, pentru a participa la evenimentul de lansare a ediției de colecție a trilogiei „Orbitor”, apărută la editura Humanitas. Alături de Mircea Cărtărescu, la evenimentul desfășurat la standul editurii Humanitas a fost prezent și scriitorul Gabriel Liiceanu.

Despre trilogia „Orbitor”, Mircea Cărtărescu a spus că „a fost o șansă și un dar care mi s-a făcut”.

„‘Orbitor’ a fost o uriașă șansă. Mi-am dorit întotdeauna proiecte lungi, care să mă țină activ”, a spus Mircea Cărtărescu.

Cu toate acestea, scriitorul a spus că nu se mai gândește „aproape deloc la ‘Orbitor'”. „Mă gândesc doar la cartea pe care o scriu acum”, a spus Cărtărescu.

Despre noua sa carte, Mircea Cărtărescu a spus că aceasta stă pe fundația romanului „Orbitor”, având până în prezent peste 600 de pagini. „Este o carte asemănătoare cu ‘Orbitor’ și totuși divergentă, diferită”, a afirmat scriitorul.

Mircea Cărtărescu a precizat că în momentul în care a scris primul volum din „Orbitor” avea „sentimentul eșecului total”, dar redactorul de la editura Humanitas i-a spus că volumul este „‘Nostalgia’ la cub”. Iar acel moment a fost extrem de important, după cum a mărturisit scriitorul, pentru că era „într-o stare de deprimare artistică”.

„‘Orbitor’ e până la urmă o lume cu lumini și umbre, cu pagini foarte bune și pagini mediocre”, a mai spus Mircea Cărtărescu, precizând că dacă cititorul trece de al doilea volum al trilogiei va găsi o carte „mult mai digerabilă, mult mai lizibilă”.

De asemenea, scriitorul a recomandat cititorilor un nou mod de a lectura trilogia „Orbitor” și anume să o deschidă la întâmplare, pentru că această carte „n-are început și nici sfârșit”.

Evenimentul de lansare a ediției de colecție a trilogiei „Orbitor”, de la Bookfest, a avut loc sâmbătă, cu doar o zi înainte ca scriitorul Mircea Cărtărescu să împlinească 58 de ani.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la București. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București și a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit „generația optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din „Nostalgia” le-au urmat un scurt roman („Travesti”, 1994) și apoi unul în trei volume, „Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei românești contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Cărțile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România și din Republica Moldova, Asociația Scriitorilor Profesoniști din România (ASPRO), Asociația Scriitorilor din București, Asociația Editorilor din România, precum și de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis și Ziarul de Iași. Volumele sale au fost nominalizate în Franța pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul „Nostalgia” a primit în 2005 premiul „Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg și Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincție acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de președintele României cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Ofițer.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriții la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaționale. Anul acesta, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Mircea Cărtărescu, alături de Nicolae Breban, Norman Manea și Varujan Vosganian, pentru premiul Nobel.