Momentul în care un bebeluș este scăpat de medicul care l-a adus pe lume. Tatăl: Când i-am arătat filmulețul a rămas mut – VIDEO

Publicat: 04 05. 2019, 14:58

Ziua în care ți se naște primul copil ar trebui să fie momentul cel mai frumos din viața ta, dar nu același lucru îl pot spune niște părinți din Arizona, Statele Unite. Aceștia au privit neputincioși cum medicul care s-a ocupat de naștere l-a scăpat cu capul de masă pe unul dintre gemenii lor, relatează People.

Derrick Rodgers, tatăl gemenelor, se afla în sala de operații și filma momentul venirii pe lume a celor două fiice ale sale, când una dintre acestea este scăpată din mâinile doctorului. Pe imagini se poate vedea momentul în care fetița cade de la o înălțime de 9 centimetri, lovindu-se la cap de o masă.

Atenție, urmează imagini cu un puternic impact emoțional!

În zilele care au urmat, părinții spun că au fost anunțați că fiica lor Morgan suferise o hemoragie a creierului, însă nu s-a putut determina dacă aceasta a fost cauzată de cădere sau de faptul că ea și sora ei au fost născute prea devreme.

„Doctorul nu a avut nicio reacție inițial, până când nu i-am spus că am înregistrat totul. Medicul mi-a cerut să vadă clipul, iar când i l-am arătat, a rămas mut”, spune tatăl fetițelor.

Cuplul spune că a continuat să ceară în fiecare zi răspunsuri cu privire la starea de sănătate a micuței, dar personalul medical nu le-a spus nimic.

Un reprezentant al Centrului Medical Regional Chandler a declarat că investighează incidentul, dar nu a putut oferi informații suplimentare, scrie ABC 15.

„Din cauza legilor privind confidențialitatea pacienților și a unei cereri din partea familiei de a nu comunica informații, nu putem să comentăm acest caz. Siguranța pacienților noștri și a familiilor acestora este întotdeauna prioritară. Echipa medicală are în atenție această problemă extrem de gravă și depune eforturi pentru a afla ce s-a întâmplat”.

Între timp, cei doi părinți au făcut o programare pentru a afla severitatea hemoragiei și dacă sângerarea a fost cauzată de cădere sau de nașterea prematură.

Cuplul ar dori să primească acum răspunsuri și scuze din partea medicului și se gândesc să dea în judecată spitalul pentru îngrozitorul incident.