Motivul incredibil pentru care acest inginer nu își găsește de muncă. Numele său îi sperie pe toți

Publicat: 20 03. 2017, 14:35
Actualizat: 17 08. 2017, 19:35

Bărbatul, pe care îl cheamă Saddam Hussain, susține că a fost refuzat de 40 de ori la interviurile de angajare din cauza faptului că oamenii sunt speriați de numele său, pe care îl asociază cu fostul dictator irakian, executat acum 10 ani. 

„Oamenii se tem să mă angajeze”, a declarat Saddam (care va deveni Sajid) Hussain, citat de Hindustan Times.

Acesta s-a adresat instanței din India pentru a-și schimba numele, dar procesul s-a prelungit din cauze birocratice. Bărbatul a crezut că poate să elimine ușor acest inconvenient prin schimbarea documentelor, însă în acest caz nu va mai putea face dovada instituțiilor de învățămând frecventate.

O nouă audiere la tribunal va avea loc la începutul lunii mai, de această dată pentru a forța autoritățile să îi schimbe numele pe diplomele de studii.