Motivul pentru care Andreea Raicu PLEACĂ de la Prima TV

Publicat: 16 12. 2014, 18:10

Andreea Raicu spune pe contul său oficial de pe rețeaua de socializare Facebook că Prima TV este locul în care a crescut cu adevărat în televiziune, amintind emisiunile pe care le-a prezentat de-a lungul timpului, între care se numără „Big Brother”, „Megastar” și „Reuniunea de clasă”.

„În acest moment, însă, politica de programe a postului nu mai corespunde cu dorințele și cu planurile mele de viitor, așa că am luat decizia de a pune punct colaborării noastre (…) Aceasta nu este o despărțire de televiziune, pentru că e un domeniu pe care îl iubesc și care mă face să mă simt extrem de vie! Dacă vor exista în viitor propuneri de colaborare cu care să rezonez cu adevărat, cu siguranță le voi da curs”, spune Andreea Raicu.

Aceasta precizează că în continuare se va implica și mai mult de acum înainte în dezvoltarea revistei sale online, www.andreearaicu.ro, dar și a altor proiecte conexe, care includ conferințe motivaționale, canalul său de pe platforma YouTube etc.

Televiziunea Prima TV a fost vândută la sfârșitul anului trecut omului de afaceri român Cristian Burci de grupul german de media ProSiebenSat.1, care a ieșit la momentul respectiv de pe piața audiovizualului din România. Tot atunci, ProSiebenSat.1 a vândut televiziunea Kiss TV și radiourile Kiss FM, Magic FM, One FM și Rock FM companiei Antenna Group din Grecia.