Mumie veche de 3.600 de ani, descoperită de arheologii spanioli, în Egipt

Publicat: 14 02. 2014, 16:48
Actualizat: 27 09. 2018, 19:52

Ministrul egiptean al Antichităților a anunțat, joi, descoperirea în orașul antic Luxor a unei mumii vechi de 3.600 de ani, în interiorul unui sarcofag din lemn decorat cu desene ce reprezintă pene de păsări, informează AFP.

Descoperit de o echipă de arheologi spanioli, sarcofagul, care are o lungime de doi metri și o lățime de 50 de centimetri, se află într-o stare de conservare bună, iar culorile sale sunt încă vii, potrivit comunicatului emis de ministerul egiptean.

Un sarcofag decorat cu pene de păsări reprezintă o descoperire foarte rară, a precizat ministrul Mohamen Ibrahim.

„Sarcofagul datează din timpul dinastiei a XVII-a (1.600 î.e.n.)”, a explicat directorul departamentului pentru perioada faraonică din Ministerul Culturii, Ali el-Asfar.

„Ar putea aparține unui om de stat important, după câte am dedus din analiza preliminară a sarcofagului și a inscripțiilor sale”, a adăugat el.

Sarcofagul poartă inscripții hieroglife realizate cu scopul de a facilita călătoria în lumea morților, potrivit credințelor din perioada faraonică.

Penele desenate o simbolizează pe Maat, zeița egipteană a dreptății, care cântărea inimile morților cu o balanță, comparându-le greutatea cu aceea a unei pene, pentru a determina statutul fiecărui decedat în lumea morților.

Descoperirea a avut loc într-un vechi sit funerar de pe malul occidental al complexului Luxor, în apropiere de un mormânt al administratorului depozitelor reginei Hatșepsut, membră a dinastiei a XVIII-a, care a domnit în Egipt din 1502 î.e.n. până în 1482 î.e.n.

Arheologii spanioli, care efectuează săpături în complexul Luxor de 13 ani, au descoperit anul trecut sarcofagul din lemn al unui băiat în vârstă de cinci ani, datând din timpul dinastiei a XVII-a.

Luxor, oraș din sudul Egiptului, care are circa 500.000 de locuitori, este celebru pentru templele sale faraonice de pe malurile Nilului.