Narcisa Iorga a cerut președintelui CNA rediscutarea amenzilor aplicate posturilor B1 TV și Antena 3. „Dezechilibrul este evident”

Publicat: 13 02. 2014, 08:59
Actualizat: 23 03. 2019, 05:26

Invitată la emisiunea „Schimbă vorba”, de pe live.gandul.info, Narcisa Iorga, membră a Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a declarat că a propus președintelui CNA rediscutarea amenzilor aplicate recent posturilor B1 TV și Antena 3.

„Alături de alți doi colegi am făcut deja o solicitare președintelui CNA, vineri (7 februarie, n. red), să se rediscute amenzile aplicate atât B1, cât și Antenei 3, pentru că dezechilibrul este evident. Vreau ca amenzile să fie proporționale cu abaterile”, a afirmat aceasta.

Narcisa Iorga a precizat că, în opinia sa, amenda aplicată recent postului B1 TV reprezintă „o decizie abuzivă”. Referindu-se la opiniile exprimate de realizatorul Robert Turcescu și Dan Puric în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării”, aceasta a arătat că ele se aflau „ în limitele decenței”.

„Opinia lui Robert Turcescu a fost argumentată”, a afirmat Narcisa Iorga.

Întrebată de ce nu îi apără și pe Mircea Badea sau lui Mihai Gâdea, aceasta a arătat că „în momentul în care faci un atac la persoană nu poți să spui că este vorba despre o opinie. O opinie are cu totul și cu totul alte încadrări”.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a amendat televiziunea Antena 3 cu 50.000 de lei, în urma emisiunii „Sinteza zilei” din 14 ianuarie, în care Andreea Pora a fost „denigrată”, jurnalistei fiindu-i încălcat și „dreptul la imagine”.

De asemenea, postul B1 TV a fost sancționat cu 70.000 de lei, pentru lipsă de imparțialitate și echilibru în edițiile din 12 și 25 decembrie ale emisiunii „Sub semnul întrebării”, realizată de Robert Turcescu.