Nasul uman poate detecta daca sistemul imunitar al unei persoane se luptă cu o boală

Publicat: 25 01. 2014, 14:05
Actualizat: 27 03. 2019, 18:36

Nasul uman este capabil să simtă mirosul unei boli în cazul persoanelor al căror sistem imunitar se activează, după expunerea la bacterii, potrivit rezultatelor unui nou studiu al cercetătorilor suedezi, citat de dailymail.co.uk.

Cercetătorii susțin că oamenii pot simți mirosul sistemului imunitar al unei persoane bolnave, care este foarte activ, la doar câteva ore de la expunerea acesteia la bacterii.

Oamenii de știință de la Karolinska Institute din Suedia spun că există chiar dovezi științifice și anecdotice care sugerează că diferite boli au anumite mirosuri.

De exemplu, scrofuloza, o infecție a nodulilor limfatici, miroase a bere expirată, iar respirația unei persoane care suferă de diabet poate mirosi a acetonă.

„În această cercetare am studiat abilitatea oamenilor de a detecta boli cu ajutorul mirosului. Capacitatea de a detecta aceste mirosuri ar putea reprezenta o adaptare critică care ne-ar permite să evităm boli potențial periculoase”, a spus Mats Olsson, cel care a coordonat acest studiu.

Olsson și echipa sa au rugat opt persoane sănătoase să participe la studiu. Acestora li s-a administrat fie o formă de lipopolizaharide (LPS) – o toxină alcătuită din bacterii care intensifică răspunsurile imune -, fie o soluție salină.

Voluntarii au purtat tricouri strâmte pentru ca transpirația să fie bine absorbită, timp de patru ore.

Un alt grup, format din 40 de voluntari, a fost pus să miroase mostrele de transpirație.

Voluntarii din grupul de control au spus că tricourile celor cărora li s-a administrat LPS au avut un miros mai intens și mai neplăcut decât celelalte tricouri. De asemenea, aceștia au precizat că tricourile celor cărora le-a fost administrat LPS aveau un miros nesănătos.

Asocierea dintre activarea sistemului imunitar și miros a fost reprezentată, cel puțin într-o oarecare măsură, de nivelul de citokine prezent în sângele celor cărora le-a fost administrat LPS.

Studiul a arătat că mirosul era mai neplăcut cu cât răspunsul imun al unui participant era mai mare.