NOAPTEA MUZEELOR 2015: Peste 5.000 de vizitatori, la Muzeul Național de Artă din București

Publicat: 17 05. 2015, 14:49

Noaptea Muzeelor rămâne un punct de interes în calendarul cultural al bucureștenilor, care, sâmbătă seară, au format cozi de câțiva metri în fața instituțiilor muzeale. Ediția din 2015 a Nopții Muzeelor a fost una cu totul specială, pentru că a fost marcată de un protest pe care Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR), organizatorul evenimentului, l-a propus tuturor muzeelor din țară, membre sau încă neafiliate organizației. Astfel, câte o piesă valoroasă din instituțiile muzeale care s-au alăturat protestului a fost acoperită. Acest protest subtil și inedit a avut scopul de a atrage atenția publicului și autorităților asupra situației dramatice în care se află muzeele României.

Totodată, protestul este o consecință a unui fenomen dramatic, respectiv faptul că, în ultimii zece ani, peste 110 sedii în care funcționează muzee de tot felul și zeci de mii de piese din colecțiile mai multor astfel de instituții au fost deja retrocedate sau sunt în curs de retrocedare, după cum a declarat Dragoș Neamu, directorul executiv al RNMR, într-o conferință de presă organizată pe 8 mai, la sediul Bibliotecii Centrale Universitare din București.

La MNAR, bucureștenii au putut vizita, de la ora 19.00, Galeria Națională și expozițiile temporare. MNAR s-a alăturat și protestului ediției din acest an a evenimentului și a organizat, sub titlul „Privește arta, arta te privește”, un periplu mai puțin obișnuit într-o „galerie de neuitat”. Această galerie a cuprins ramele și soclurile unor lucrări care nu mai fac parte din patrimoniul MNAR, pentru că „au plecat în urma unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile”.

Potrivit site-ului dedicat evenimentului, printre piesele valoroase care au fost acoperite în semn de protest față de situația dramatică în care se află instituțiile muzeale s-au numărat tablourile „Tătăroaica”, de Nicolae Tonitza, la Artmark, și „Panseluțe”, de Nicolae Grigorescu, la ArtSafari, bustul lui George Enescu, operă a sculptorului Ion Irimescu, la Muzeul de Artă „Vasile Grigore – pictor și colecționar”, un costum de academician, alcătuit din frac, sabie și bicorn, purtat de George Enescu ca membru al Academiei Române, începând din 1933, la Muzeul Național „George Enescu”, și Troița din Burluși, la Muzeul Național al Țăranului Român.

Ajuns în 2015 la a 11-a ediție, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare și longevive evenimente culturale destinate publicului larg, sărbătorit la nivel european. Inițiată de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanți. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai – Ziua Internațională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).