Noi dezvăluiri despre civilizația Maya

Publicat: 02 11. 2013, 13:18
Actualizat: 11 01. 2020, 08:48

Mayașii credeau că Chaak, zeul ploilor „dătătoare de viață”, trăiește în peșteri și în fântâni naturale numite cenote, transmite National Geographic. Revista prezintă ultimele descoperiri făcute de o echipă de cercetători, în frunte cu arheologul Guillermo de Anda. Aceste cenote erau folosite de preoți pentru a măsura unghiul în care apune soarele, prin reflecția razelor pe apă. Se știe că mayașii au realizat unul din cele mai precise calendare. Pentru această civilizație astronomia era o activitate sacră, la fel ca arhitectura și planificarea urbană.

Guillermo de Anda a descoperit că piramida El Castillo din orașul Chichén Itzá a fost construită în funcție de reflecția soarelui în cenota sacră Holtún. Soarele răsare pe linia care poate fi trasată între colțul de nord-est al piramidei și cenota. În aceasta din urmă au fost făcute multe sacrificii umane și de animale de-a lungul secolelor pentru a-i îmbuna pe zei. Dovadă stau scheletele descoperite pe fundul fântânii. Majoritatea marilor orașe Maya au fost construite în apropierea unor cenote „dătătoare de viață”. Pentru mayași, cenotele erau guri ale unei zeități majore și locul în care stătea Chaak.

Pentru oamenii care trăiesc în apropierea cenotei, urmași ai vechilor mayași, zeii străvechi încă există. Chaak este unul dintre cei mai venerați, iar oamenii încă se roagă la el pentru a aduce ploaia. Mai mult, acești oameni folosesc încă pentru vindecarea rănilor și fracturilor peste 40 de plante utilizate și de vechii mayași în același scop.

Cea mai mare problemă, nerezolvată de arheologi încă, este de ce marile orașe Maya au intrat în declin unul după altul.

Orașele mayașe au cunoscut apogeul dezvoltării lor în perioada clasică, cuprinsă între anii 250 – 900 e.n. După secolul IX, majoritatea marilor orașe au fost abandonate.