NOU tratament descoperit pentru copii care suferă de cancer

Publicat: 22 03. 2019, 12:13

Unul din trei copii rămâne infertil din cauza tratamentului cu radiații sau o chimoterapiei care le salvează viețile. 

Acest fapt este deja posibil pentru oamenii maturi care, atunci când sunt diagnosticați, au posibilitatea de a a-și îngheța spermă, ovule sau embrioni, la clinici specializate, însă pentru copiii care nu au ajuns la pubertate, acest fapt nu era posibil până acum. 

Omul de șțiință specializat în reproducere, Kyle Orwig, de la Universitatea din Pittsburgh, a declarat că „Problemele de fertilitate pentru copiii care suferă de cancer au fost ignorate până acum. Mulți dintre noi visăm să creștem mari și să facem propriile familii. Sperăm ca cercetările noastre să îi ajute pe cei mici să facă acest lucru.”

Echipa oamenilor de știință a înghețat o parte de țesut testicular de la o maimuță care nu ajunsese la puberate. Ulterior, sperma obținută a fost utilizată pentru o fertilizarea în virtro, iar mai târziu s-a născut Grady, o maimuțică femelă. 

Susan Taymans, reprezentant al Institutului Național de Sănătate a Copilului și Dezvoltare Umană, este încrezătoare în acest studiu „Este un pas uriaș înainte. Este ceva care pare că poatye fi obținut.”

Potrivit publicației Metro, procedura pe care Orwig și echipa sa a fost următoare: a fost prelevat țesut testicular de la o mamuță care nu ajunsese la perioada de pubertate. Ulterior, când animalul a ajuns în perioada mai sus menționată, mostrele au fost implatate sub piele, unde au format spermă „activă”.