Noul drog sintetic care îi pune în PERICOL DE MOARTE pe adolescenți. „E un drum cu un roller coaster spre IAD”

Publicat: 24 09. 2012, 18:54
Actualizat: 30 07. 2014, 02:23

O substanță halucinogenă nou-apărută face victime în rândul tinerilor din mai multe state americane, autoritățile luptându-se, prin campanii de informare, să pună punct consumul acestui drog, care devine tot mai popular, scrie Yahoo!. Este vorba despre 2C-I, cunoscut drept „Smiles” (Zâmbete).

„În acest moment, mă simt complet scufundat „, „Prima dată, mă gândesc la ceva ca fiind extrem de frumos, apoi mi se pare că arată ciudat”, „M-am uitat la fața prietenei mele și, dintr-o dată, s-a înnegrit. Apoi, negrul a început să îi picure din ochi” sau „E un drum cu un roller coaster către Iad” sunt modurile în care mai mulți tineri care au postat filme pe YouTube își descriu starea în care se află, după o doză de „Smiles”.

În înregistrări, adolescenții apar cu pupilele dilatate, întâmpinând dificultăți de exprimare. De asemenea, tinerilor le este greu să stea drept în fața camarei și să fie coerenți.

Autoritățile americane au intrat în alertă în momentul în care doi băieți, unul de 17 și unul de 18 ani, au murit în statul Dakota de Nord, decesul fiind legat de consumul de 2C-I. Americanul de 17 ani, de exemplu, a început să se dea cu capul de pământ, după care a încetat să respire.

Drogul provoacă o stare asemănătoare cu cea de după consumul de LSD, persoanele manifestând convulsii, insuficiență renală și hipertensiune arterială, potrivit lui James Mowry, directoul Centrului pentru Controlul Substanțelor Pericluoase din Indiana.

Specialiștii spun că principala problemă pe care o presupune stoparea acestui fenomen este că 2C-I, ca, de altfel, cele mai multe droguri sintetice, nu poate fi detectat cu ajutorul testelor, efectele consumului fiind recunoscute abia în momentul în care tinerii ajung la Urgență.

Din păcate, întrucât drogul este unul relativ nou, cele mai multe informații despre consum și efectele ulterioare vin, în acest moment, doar de la internauții care își descriu experiențele înfricoșătoare prin intermediu postărilor pe Internet.