Noul trend în materie de piscine. Cum poți înota chiar în spatele casei tale fără să cheltui o avere

Publicat: 06 05. 2014, 18:28
Actualizat: 08 08. 2014, 20:17

Într-o astfel de piscină, apa este curățată în mod natural de plante și animale, astfel că nu este nevoie să folosești substanțe chimice. Asta înseamnă că nici mediul, și nici oamenii nu vor avea de suferit. Mai mult decât atât, datorită „procesului de curățare”, apa nu trebuie schimbată niciodată.

Costurile pentru a construi o astfel de piscină sunt foarte mici comparativ cu cele pe care le presupune construcția unui piscine tradiționale. O poți face chiar tu, fără ajutorul specialiștilor. Ai nevoie de un spațiu în care să poți săpa o groapă pe care apoi să o zidești și să o securizezi prin diverse metode, de un filtru de piscină și de un sistem de recirculare a apei care funcționează cu energie solară. Pe jur împrejurul spațiul propriu-zis de înot, trebuie păstrată o suprafață cel puțin egală pentru plante, esențiale în oxigenarea și filtrarea apei. Puteți urmări procesul de construcție pas cu pas, în următoarea înregistrare video.

„Să înoți în apă naturală este o încântare pentru simțuri. Îți simți părul și pielea moi, și nu te ustură ochii. E ca și cum fiecare părticică din corpul tău îți spune că așa ar trebui să fie înotul”, spune David Pagan Butler.