„Nu vrem ca ceilalți să afle care este sexul copilului nostru. Bunicii au aflat abia după un an” / Care este explicația pentru decizia radicală a părinților – VIDEO

Publicat: 17 09. 2019, 09:53

Cei doi părinți au mărturisit că motivul din cauza căruia au luat această dezicie radicală pentru că nu vor ca cel mic să fie supus prejudecățile în ceea ce privește sexul.

Hobbit Humphrey, în vârstă de 38 de ani, și Jake England-Johns, în vârstă de 35 de ani, locuiesc într-o casă-barcă, în regiunea Bath, Marea Britanie. Aceștia au mărturisit că își îmbracă copilul și în haine de fată și în haine de băiat.

Cuplul, care fac parte din grupul  Extinction Rebellion ce militează pentru mediu, le-a cerut cerut membrilor familiei și prietenilor să se refere la copilul lor folosind pronume de gen neutre precum „they” și „them”.

Unul dintre bunicii copilul a mărturisit că a aflat sexul acestuia abia după 11 luni, când i-a schimbat scutecul.

Cei doi au apărut la emisiunea „One’s Inside Out „, difuzată de BBC, unde au explicat de ce au luat această decizie controversată.

Aceștia vor a cel mic să își decidă singur sexul cu care se identifică, în momentul în care va fi destul de matur să facă asta.

„Neutralitatea de gen se referă la faptul că noi vrem să ne comportăm față de copil așa, nu faptul că încercăm să îl facem să fie așa. Nu încercăm să îl facem să devină cineva anume. Vrem doar să fie el însuși”, a mărturisit Jake în cadrul emisiunii.

Foto: Captură