Numărul descărcărilor de aplicații din App Store a depășit 40 de miliarde

Publicat: 07 01. 2013, 17:06
Actualizat: 07 02. 2016, 10:38
Numărul descărcărilor de aplicații din App Store, magazinul online al Apple, a depășit 40 de miliarde, aproape 20 de miliarde fiind înregistrate în 2012, an în care compania a stabilit în decembrie un nou record al descărcărilor, de 2 miliarde.

Numărul descărcărilor de aplicații din App Store, magazinul online al Apple, a depășit 40 de miliarde, aproape 20 de miliarde fiind înregistrate în 2012, an în care compania a stabilit în decembrie un nou record al descărcărilor, de 2 miliarde.

„A fost un an incredibil pentru comunitatea de dezvoltatori iOS. Dezvoltatorii de aplicații au obținut peste 7 miliarde de dolari din App Store și continuăm să investim pentru a le asigura cel mai bun ecosistem, astfel încât ei să creeze cele mai inovative aplicații din lume”, a declarat Eddy Cue, unul dintre directorii Apple, citat de MarketWatch.

App Store, lansat în 2008, are în prezent peste 500 de milioane de conturi active și 775.000 de aplicații disponibile clienților, potrivit portalului CNET.

Apple exclude de la cuantificarea numărului descărcărilor de aplicații unice update-urile și redescărcările.

Potrivit firmei de cercetare Flurry Analytics, accelerarea descărcărilor de aplicații va continua în următoarele 12 luni. În acest an vor fi înregistrate peste 1 miliard de descărcări de aplicații săptămânal pentru sistemele de operare iOS și Android. Începând de anul următor, numărul descărcărilor de aplicații pentru dispozitive cu iOS și Android va ajunge la 2 miliarde săptămânal.