O bibliotecă româno-arabă va fi înființată la București până la finele acestui an

Publicat: 20 05. 2014, 18:51
Actualizat: 07 05. 2019, 00:31

O bibliotecă româno-arabă va fi înființată la București, grație unui protocol de colaborare semnat luni de Centrul Cultural European Româno-Panarab (CCERPA), prin președintele Dirar Kutaini, și Universitatea Sipru Haret, prin rectorul Aurelian A. Bondrea.

Acesta nu este însă singurul obiectiv al proiectului, scrie Agerpres. Scopul protocolului constă în promovarea și susținerea bilaterală a culturii arabe și a celei românești, prin derularea de programe de informare, educare și conștientizare a istoriei, tradiției și culturii române și arabe.

„Astăzi am semnat un protocol cultural, de învățământ, științific și mass-media cu Universitatea Spiru Haret, scopul acestui protocol fiind continuarea promovării culturii celor două părți, română și arabă, și colaborarea în domeniul învățământului științific -cultural, în mod special”, a explicat președintele CCERPA.

Prima concretizarea a acestui proiect va avea loc însă chiar în acest an, când va fi înființată biblioteca româno-arabă.

„Noi avem mai multe obiective, unele dintre acestea urmând a fi realizate în colaborare cu Universitatea Spiru Haret, iar altele cu alte centre culturale, Academia Română sau alte institiții de învățământ cu care noi deja colaborăm. Primul proiect, cel mai important, va fi înființarea unei biblioteci româno-arabe la București, care va avea loc în cursul acestui an”, a adăugat Dirar Kutaini.

De asemenea, rectorul Universității Spiru Haret, conf. univ. dr. Aurelian A. Bondrea, a precizat că universitatea a oferit CCERPA un sediu în care să-și desfășoare activitatea, precum și un sediu pentru viitoarea bibliotecă.

Potrivit sursei citate aproximativ 25.000 de cărți reprezentative atât din cultura arabă, cât și din cultura românească vor fi găzduite de această bibliotecă.

În plus, un Institut Cultural Arab ar putea fi înființat în România, a mai spus președintele CCERPA în cele din urmă.