O capodoperă a picturii, regăsită cu ajutorul filmului de animație „Stuart Little”

Publicat: 14 12. 2014, 18:41

O capodoperă a picturii, dispărută de pe piață de aproape 80 de ani, a fost vândută cu o sumă reprezentând o mică avere, la o licitație organizată sâmbătă seară la Budapesta, după ce a fost identificată din întâmplare într-un decor utilizat în filmul de animație „Stuart Little”.

Pictura „Sleeping Lady with Black Vase”, a maestrului avangardist maghiar Robert Bereny (1888-1953), a fost achiziționată cu 229.500 de euro, informează site-ul publicației Le Nouvel Observateur.

Cumpărătorul este un colecționar maghiar care nu a dorit ca identitatea lui să fie dezvăluită, au precizat reprezentanții galeriei de artă Virag Judit, organizatoarea licitației.

„Este o pânză fantastică. Sper că noul ei proprietar să o împrumute pentru expoziții”, a declarat Lidia Szajko, nepoata pictorului și a soției acestuia, Eta, care este reprezentată în tablou.

Tabloul, ce avea un preț estimativ de aproximativ 110.000 de euro, era considerat ca fiind pierdut pentru totdeauna încă din anii 1920. El ar fi putut să figureze încă multă vreme pe lista obiectelor de artă pierdute, dacă nu ar fi existat Gergely Barki, un expert în artă, care lucrează pentru Muzeul Național al Ungariei.

În 2009, el a reperat tabloul în timp ce viziona, alături de fiica sa în vârstă de trei ani, filmul de animație „Șoricelul familiei/ Stuart Little”, în care, alături de șoricelul omonim apar și actorii Michael J. Fox, Geena Davis și Hugh Laurie.

„Nu-mi venea să cred ochilor atunci când am văzut capodopera lui Bereny, pe care toată lumea o credea pierdută, fiind agățată pe un zid, lângă Hugh Laurie!”, a declarat Gergely Barki, în vârstă de 43 de ani.

Expertul maghiar cunoștea lucrarea datorită unei vechi fotografii în alb negru, publicată într-un catalog din 1928. Pânza nu fusese remarcată de niciunul dintre milioanele de spectatori care văzuseră filmul, după lansarea acestuia în 1999.

Chiar și personajul animat Stuart Little a reacționat, pe contul său de Twitter, față de emoția mediatică generată de anunțul descoperirii acestei pânze valoroase: „Sunt puțin vexat de faptul că jocul actorilor nu a reținut atenția nimănui, dar totuși, ce onoare!”.

După identificarea picturii, Gergely Barki a reușit să dea de urmele scenografei care a realizat decorurile utilizate în timpul filmărilor pentru această peliculă, în Statele Unite: „Ea mi-a spus că a văzut tabloul la un anticar din Pasadena, în California, și l-a cumpărat cu o sumă derizorie, considerând că stilul său avangardist se potrivea cu sufrageria lui Stuart Little”.

Scenografa a vândut apoi tabloul unui colecționar privat după ce a descoperit, cu ajutorul lui Barki, că achiziționase o operă valoroasă. Identitatea acelei persoane, vânzătorul de la Budapesta, unde a fost reprezentat de o galerie de artă, nu a fost dezvăluită.